Lider al unei grupări siriene afiliate al-Qaida, ucis într-o operațiune a americanilor

Data publicării:
Armata SUA, marina us navy us army
Foto: Profimedia

Statele Unite au anunţat sâmbătă că au efectuat o lovitură letală în Siria împotriva unui lider al unei grupări afiliate al-Qaida, despre care afirmă că avea legături directe cu un atacator ISIS care a ucis trei americani la începutul lunii decembrie, transmite News.ro, care citează CNN.

„Moartea unui terorist activ implicat în uciderea a trei americani demonstrează hotărârea noastră de a-i urmări pe teroriştii care atacă forţele noastre”, a declarat amiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), într-un mesaj publicat pe platforma X.

CENTCOM a precizat că Bilal Hasan al-Jasim „era un lider terorist experimentat” şi că „era direct conectat” cu atacatorul ISIS care a ucis doi militari americani şi un traducător civil la 13 decembrie 2025, la Palmyra, în Siria.

CNN a contactat CENTCOM pentru comentarii privind atacul şi pentru detalii suplimentare despre presupusele legături ale liderului cu atacul din decembrie.

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a reacţionat la postarea CENTCOM, scriind pe X: „Nu vom uita niciodată şi nu vom da niciodată înapoi.”

Statele Unite au ripostat împotriva ISIS după ambuscada mortală printr-o serie de lovituri desfăşurate în cadrul campaniei intitulate „Operation Hawkeye Strike”. CENTCOM a declarat, în comunicatul de sâmbătă, că operaţiunea a vizat peste 100 de obiective ale infrastructurii şi depozitelor de arme ale ISIS. Sute de militari americani continuă să fie desfăşuraţi în Siria, ca parte a misiunii de lungă durată a SUA de combatere a ISIS.

ISIS nu a revendicat responsabilitatea pentru atacul din decembrie, în urma căruia au fost ucişi doi militari americani şi un traducător civil. CNN a relatat anterior că Ministerul de Interne al Siriei a declarat că atacatorul făcea parte din Serviciul de Securitate Internă al ţării.

Liderii sirieni s-au grăbit să distanţeze atacatorul de Guvern, care a beneficiat de un sprijin puternic din partea Statelor Unite în ultimele luni.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme