Lupta pentru Insulele Falkland / Malvine, reaprinsă după meciul Anglia - Argentina de la CM 2026. Declarația lui Javier Milei

Data actualizării: Data publicării:
Javier Milei
Milei a spus că Argentina trebuie „să facă toate eforturile pentru a recupera insulele pe căi diplomatice”. Foto: Profimedia Images

Președintele argentinian Javier Milei a declarat joi că guvernul său „se apropie cu fiecare zi” de recâștigarea suveranității asupra Insulelor Falkland (sau Malvine, cum le numește Argentina), intensificând o dispută diplomatică generată de victoria cu încărcătură politică a Argentinei asupra Angliei la Cupa Mondială, de la începutul săptămânii, scrie Politico.

Într-o postare pe X, Milei a ironizat reacția Marii Britanii la sărbătorile de după meci ale echipei „albiceleste”. „În timp ce unii sunt ocupați să facă crize de nervi demne de un adolescent cu un singur neuron, noi, pe cale diplomatică, ne apropiem în fiecare zi de recuperarea Insulelor Malvine, a Insulelor Georgia și a Insulelor Sandwich de Sud, precum și a spațiului maritim înconjurător”, a scris președintele argetinian.

Declarațiile sale au venit ca răspuns la o postare a lui Marc Zell, președintele filialei Partidului Republican din SUA în Israel, care a îndemnat administrația Trump să reconsidere politica de lungă durată a SUA privind Insulele Falkland și să susțină pretenția de suveranitate a Argentinei.

În timpul semifinalelor Cupei Mondiale de miercuri, jucătorii Argentinei au desfășurat un banner pe care scria „Las Malvinas son Argentinas” („Insulele Malvine sunt argentiniene”) după ce au învins Anglia.

Secretarul britanic pentru afaceri, Peter Kyle, a calificat gestul drept „total inadecvat” și a îndemnat FIFA să investigheze, în timp ce purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Keir Starmer a declarat: „Poate că Cupa Mondială nu este a noastră, dar Insulele Falkland sunt cu siguranță ale noastre.”

Înaintea meciului, vicepreședinta Argentinei, Victoria Villarruel, a descris Marea Britanie drept „pirați uzurpatori”.

FIFA a declarat joi că comisia sa disciplinară independentă analizează rapoartele meciului și circumstanțele incidentului înainte de a decide dacă va deschide o procedură disciplinară. Federația argentiniană de fotbal a fost amendată în 2014 după ce a afișat același slogan înaintea unui meci amical împotriva Sloveniei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Insulele Falkland, cunoscute în Argentina sub numele de Malvine, se află de zeci de ani în centrul unui conflict de suveranitate. Marea Britanie și Argentina au purtat un război de scurtă durată pentru arhipelagul din Atlanticul de Sud în 1982, după care Londra a păstrat controlul asupra insulelor.

Milei a luat apărarea jucătorilor argentinieni, calificând bannerul lor drept o expresie legitimă a sentimentului național. „Insulele Malvine sunt argentiniene, le vom recupera și o vom face pe cale diplomatică”, a declarat președintele pentru Radio El Observador.

Cu doar o zi înainte, Milei îi îndemnase pe argentinieni să nu amestece fotbalul cu disputa privind suveranitatea, calificând astfel de manifestări drept „gesturi ieftine de patriotism”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”