Noua ordine interioară a dinastiei Murdoch: cum au evoluat relațiile în familia magnatului după predarea puterii către fiul cel mare

Data actualizării: Data publicării:
Rupert Murdoch portret
Rupert Murdoch a plecat de la conducerea Fox News și News Corp. Foto: Profimedia

Crăciunul este o perioadă în care familiile se reunesc, dacă pot - și, până în acest an, familia celebrului magnat de presă Rupert Murdoch nu făcea excepție. Având în vedere că membrii dinastiei media sunt răspândiți pe tot globul, reuniunile familiale complete erau rare, deși, potrivit biografului Michael Wolff, în 2008, familia Murdoch a petrecut sărbătorile împreună pe o flotilă de iahturi private, scrie BBC News într-un material amplu dedicat evoluțiilor recente din sânul bogatei și influentei dinastii.

În ultimii ani, Rupert – timp de multe decenii cel mai influent magnat media din lume – și fiica sa Elisabeth erau cei care își făceau timp unul pentru celălalt.

Ea ar avea cu siguranță loc în acest an să-și găzduiască tatăl în casa luxoasă pe care a renovat-o la marginea Cotswolds, o regiune din sud-vestul Angliei. Dar, după o bătălie dură în instanță în Nevada, SUA,  care a devenit publică, și un acord final care i-a exclus definitiv pe Elisabeth și doi dintre frații ei din afacerile familiei, relațiile sunt probabil încă prea tensionate pentru ca chiar și pacificatoarea familiei Murdoch să sugereze decorarea la comun a bradului.

Fiica cea mare a lui Rupert din a doua căsătorie, Elisabeth este cofondatoarea și președinta executivă a companiei de producție Sister, care se află în spatele unor seriale de televiziune de succes, printre care „Black Doves”, „The Split” și „This is Going To Hurt”. Katie Razzall, editor pe domeniile Cultură și Media și autor al materialului BBC In Depth despre familia  Murdoch, o descrie pe  Elisabeth drept generoasă, inteligentă și harnică.

Prietenii ei sunt extrem de loiali și îi protejează intimitatea. Nimeni dintre cei cu care jurnalista BBC a vorbit nu are cuvinte rele de spus despre ea. Mulți recunosc, însă, că a fost un an incredibil de dificil pentru familie, chiar dacă Elisabeth, fratele ei mai mic, James, și sora vitregă mai mare, Prudence, sunt cu fiecare cu aproximativ un miliard de dolari mai bogați.

Banii nu compensează un tată care, la 90 de ani, a decis să-și distrugă familia pentru că a crezut că este în interesul afacerii sale. Familia Murdoch nu a fost niciodată una tradițională – unul dintre motivele pentru care se spune că povestea lor a inspirat luptele pentru putere și trădările din aclamatul serial TV „Succession” (Succesiunea, n.r.). Dar de data aceasta, schisma pare mai permanentă. Iar serialul TV s-a încheiat prea devreme cu moartea lui Logan Roy: urmau să mai fie și alte drame.

London, UK. March 5th, 2016.File Photo. Rupert Murdoch steps down as Chairman of Fox and NewsCorp. His son Lachlan Murdoch takes over from him.Seen here in 2016 Rupert Murdoch accompanied by his sons James Murdoch, and Lachlan Murdoch (left) attending t
Rupert Murdoch cu doi dintre copiii săi - Lachlan (stânga) și James (dreapta). Foto: Profimedia Images

„James și Rupert nu vor reuși niciodată să-și rezolve problemele”

Relația lui James Murdoch cu tatăl său și cu fratele său mai mare, Lachlan, pare ireconciliabilă. La începutul acestui an, el l-a descris pe tatăl său ca fiind „misogin” într-un interviu acordat revistei americane The Atlantic și s-a referit la unele dintre comportamentele lui Rupert în procesul judiciar ca fiind „ciudate” (twisted, în original, n.r.)

Se știe că se simte trădat și supărat de decizia lui Rupert de a-i forța pe el, pe Elisabeth și pe Prudence să rupă oficial legăturile cu Fox Corp și News Corp. Condiționat de temerile legate de direcția mai liberală pe care ar putea să o ia companiile după moartea sa, magnatul media a încercat să modifice termenii unui trust care le oferea celor patru copii mai mari ai săi control egal după moartea sa.

Lachlan, pe care Rupert îl alesese deja să conducă afacerea, este acum – definitiv – singurul care va prelua frâiele după moartea tatălui său.

Lachlan și Rupert Murdoch au pierdut de fapt prima rundă a luptei lor în instanță. Trustul fusese înființat în 1999, când Rupert a divorțat de Anna, mama lui Lachlan, Elisabeth și James.

Judecătorul a decis că modificarea acestuia era de rea-credință. Dar, în culise, părțile aflate în conflict au ajuns în cele din urmă la un acord. James, Elisabeth și Prudence au acceptat să-și vândă acțiunile. Ei au acceptat condiții care includ interdicția de a cumpăra acțiuni în compania familiei în viitor.

„Este un final trist”, a spus Claire Atkinson, a cărei biografie a lui Rupert Murdoch va apărea anul viitor, în emisiunea The Media Show a BBC.

„Acești copii au lucrat în companie, au crescut în companie, iar comunicatul de presă spunea: «Nu puteți cumpăra acțiuni în această companie» și, practic, spunea: «Nu lăsați ușa să vă lovească la ieșire»”.

„Această ruptură este extrem de permanentă. Se pare că James și Rupert nu își vor rezolva niciodată diferențele”, a spus Atkinson pentru BBC.

Lachlan Murdoch a fost citat spunând că rezoluția este „o veste bună pentru investitori” și „ne oferă claritate cu privire la strategia noastră viitoare”.

În mod ironic, conducerea sa de succes a Fox Corp, unde este CEO din 2019 (a devenit președinte al Fox și, de asemenea, al News Corp în 2023, când tatăl său a devenit președinte emerit), a făcut ca acordul să fie mai costisitor.

Fox Corp a înregistrat o dublare a prețului acțiunilor sub conducerea lui Lachlan, iar președinția Trump a adus o creștere a audienței. Acest lucru a crescut suma pe care a trebuit să o plătească fraților săi pentru a-i scoate din companie – un efect secundar probabil nedorit.

În ciuda plății, Atkinson spune: „Există o fractură în companie și o fractură în familie”.

Deci, încotro se îndreaptă familia Murdoch de aici, atât pe plan personal, cât și pe plan corporativ?

Le président ukrainien Volodymyr Zelensky rencontre le PDG de Fox Corporation Lachlan Murdoch, le journaliste de Fox News Benjamin Hall et le journaliste de The Sun Jerome Starkey en visite en Ukraine
Lachlan Murdoch. Foto: Profimedia Images

Bătălii în instanță, rupturi și un patriarh îmbătrânit

Se spune că Elisabeth și sora ei vitregă Prudence se concentrează pe a merge mai departe.

Tatăl lor a împlinit 94 de ani în martie, în plină bătălie în instanță. Surorile sunt conștiente că el nu va fi veșnic alături de ele și speră să repare ruptura la un moment dat.

Oricât de mult s-ar fi simțit trădate de el (și nu există nicio îndoială că s-au simțit astfel, foarte dureros), ele înțeleg că numărul anilor care i-au mai rămas este în scădere.

Dar Crăciunul ar putea fi încă prea devreme pentru o reconciliere. Lachlan a organizat petrecerea sa anuală pentru elita australiană la casa sa din Sydney, situată lângă port, la începutul acestei luni. Fox Corp poate opera din SUA, dar se spune că el preferă natura relaxată a vieții australiene, chiar dacă compromisul este reprezentat de apelurile de afaceri în mijlocul nopții din cauza diferenței de fus orar, precum și de numeroasele zboruri.

Atkinson spune că este popular și apreciat în cadrul companiei.

„Dificultatea cu care se confruntă Lachlan este că el este la conducere de ani de zile, dar toată lumea va considera întotdeauna că fiecare decizie este a lui Rupert. El nu va vrea niciodată să spună: «Hei, eu sunt cel care decide», așa că cred că este puțin dificil să iasă din umbra tatălui său.”

În același timp, Rodney Benson, profesor de media, cultură și comunicare la Universitatea din New York, spune că, deși Rupert rămâne o prezență în companie, „ceea ce este cu adevărat unic în abordarea lui Lachlan, sau ceea ce va fi unic în abordarea lui, nu va ieși pe deplin la iveală”.

Strategia lui Lachlan: „afacerile înaintea politicii”

Fox News este sursa principală de venituri, ceea ce ar putea explica îngrijorarea lui Rupert Murdoch că copiii săi ar fi vrut să schimbe afilierea politică a companiei.

Sub conducerea lui Lachlan, a existat o strategie de succes de extindere în domeniul digital și al streamingului, în special serviciul de video la cerere finanțat din publicitate, Tubi.

În septembrie, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rupert și Lachlan Murdoch ar urma să facă parte dintr-un grup de investitori care încearcă să cumpere TikTok în SUA. Joi, compania-mamă a TikTok, ByteDance, a anunțat personalului că a semnat un acord pentru vânzarea unei părți din TikTok către un grup de investitori cu sediul în SUA. Lachlan și Rupert nu au fost menționați ca parte a acordului.

Prezentând rezultatele Fox Corporation pentru perioada iulie-septembrie, Lachlan a declarat că Tubi a înregistrat o creștere rapidă a veniturilor și a timpului de vizionare, confirmându-și poziția de cea mai importantă platformă premium de video la cerere bazată pe publicitate din SUA.

„Și mă bucur să spun că Tubi a atins pragul de rentabilitate în ultimul trimestru”, a adăugat el. „Este o etapă importantă.”

El a mai spus că Fox News a menținut ratinguri puternice pe tot parcursul trimestrului, consolidându-și statutul de cea mai urmărită rețea de cablu în prime time și înregistrând cele mai mari venituri din publicitate pentru trimestrul iulie-septembrie din istoria Fox.

În cei 70 de ani de carieră, Rupert Murdoch a fost „atât un redactor-șef intervenționist, cât și un factor politic decisiv”, potrivit lui Paddy Manning, jurnalist de investigație care a scris cartea „The Successor: The High-Stakes Life of Lachlan Murdoch” (Succesorul: Viața plină de mize importante a lui Lachlan Murdoch). Dar el adaugă: „Lachlan este mai puțin jurnalist și om influent decât tatăl său și mai mult om de afaceri”.

„Dacă ne uităm la tranzacțiile semnificative pe care Lachlan le-a făcut de-a lungul carierei sale, acestea nu au fost concepute pentru a-i spori influența politică. De la imobiliare digitale la pariuri sportive, de la radio comercial la Tubi, deciziile de investiții ale lui Lachlan se concentrează pe profit, nu pe consolidarea credibilității sale politice.”

Profesorul Benson sugerează însă că datoria semnificativă pe care afacerile Murdoch au contractat-o ca parte a acordului cu frații lui Lachlan crește presiunea de a obține profit și, prin urmare, de a urmări „jurnalismul scandalos... scandalos din punct de vedere politic”.

„Modul dovedit de a fi profitabil în domeniul știrilor prin cablu/streaming nu este acela de a deveni mai centrist și mai civilizat, ci acela de a deveni mai extrem, mai polarizant și mai dispus să stârnească scandal”, spune el.

Rupert are de zeci de ani o linie directă cu personalități politice importante. În septembrie, el a fost pe lista invitaților președintelui Trump la banchetul de stat de la Castelul Windsor. Ar fi petrecut aproape două săptămâni la Londra și că a fost la biroul News UK aproape în fiecare zi.

Deși Lachlan conduce acum compania, tatăl său este încă foarte implicat. Rupert, la 94 de ani, este încă „cea mai perspicace persoană din încăpere” și un „fenomen care iubește ziarele și are cerneală în vene, potrivit unei surse citate de Katie Razzall. Vocea lui poate fi puțin mai slabă, dar mental este la fel de puternic și influent ca întotdeauna, mai spune jurnalista BBC.

La un moment dat, redactorul șef al Times l-a prezentat pe Rupert unui tânăr jurnalist ușor surprins de la redacție și i-a cerut să-i arate șefului aplicația Live lansată recent de ziar și ce arată aceasta despre implicarea cititorilor în anumite articole.

Rupert a vorbit și cu Fraser Nelson, fostul redactor șef al Spectator, acum comentator la Times. Au discutat despre orientarea companiei către video și despre munca pe care Nelson o încercase în domeniul videoclipurilor scurte. Rupert a vrut, de asemenea, să discute cu noua vedetă a ziarului său despre posibilitatea ca Nigel Farage să ajungă în guvern.

elena-zhukova-rupert-murdoch
Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a 5a oară în 2024, cu rusoaica Elena Zhukova (în poză), a cărei fiică, Dasha, a fost căsătorită cu oligarhul Roman Abramovici. Foto: Profimedia Images

O familie „profund divizată”

La trei luni de la soluționarea disputei privind fondul familial, jurnalistul de investigație Paddy Manning susține că familia Murdoch este „profund divizată”.

„Deși Lachlan lucrează îndeaproape cu tatăl său, am înțeles că rămâne înstrăinat de frații și surorile sale mai mari”, susține el.

Rupert Murdoch și copiii săi, Lachlan, James, Elisabeth și Prudence, au fost contactați pentru a comenta.

În mod previzibil, Anna Murdoch – mama lui Lachlan, James și Elisabeth – a prezis o mare parte din consecințe încă din anii 1980.

În romanul său „Family Business”, Anna, jurnalistă și autoare, a scris despre ascensiunea unei dinastii fictive de ziare și a explorat rivalitatea între frați, gelozia și modul în care puterea părinților poate avea un impact negativ asupra relațiilor familiale. Intriga cărții, publicată în timp ce copiii ei erau adolescenți, urmărește modul în care copiii proprietarului unui ziar sunt modelați de un părinte care îi transformă în concurenți într-o luptă pentru putere.

La zece ani după publicarea cărții – moment în care cei doi divorțaseră, iar Rupert se căsătorise cu a treia soție, Wendi Deng – Anna a acordat un interviu unei reviste australiene pentru femei, în cadrul căruia a fost întrebată care dintre copiii ei ar fi cel mai potrivit să preia afacerea fostului soț.

„De fapt, nu aș vrea ca niciunul dintre ei să o facă”, a răspuns ea.

„Cred că sunt toți atât de buni încât ar putea face orice și-ar dori. Dar cred că această succesiune va aduce multă suferință și greutăți. Au fost supuși unei presiuni enorme, pe care nu ar fi trebuit să o suporte la vârsta lor.”

Fondul familial, convenit între Rupert și Anna ca parte a acordului de divorț, era modul ei de a proteja viitorul copiilor, asigurându-se că vor avea parte de egalitate după moartea lui Rupert. Dar acest lucru s-a destrămat – printr-un proces în Nevada și o înțelegere.

Și odată cu asta, relațiile cu trei dintre cei șase copii ai săi s-au destrămat și ele – poate pentru totdeauna.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ce document trebuie să depui la Casa de Pensii pentru o pensie mai mare? Îl completezi în 5 minute
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”