O pasageră a fost dată afară din avion, după ce a refuzat să citească instrucțiunile de securitate

Data publicării:
air new zealand
Foto: Ladivaza9991/Wikipedia Commons

O femeie care a refuzat să privească clipul video cu instrucțiuni de securitate dintr-un avion sau să citească instrucțiunile de securitate din pliantul care i-a fost oferit a fost dată jos dintr-un avion al companiei Air New Zealand, care decolase din Wellington, relatează The Guardian.

air new zealand
Foto: Ladivaza9991/Wikipedia Commons

Femeia, descrisă de ceilalți pasageri drept o persoană înstărită, se așezase pe un loc de lângă culoar, lângă ieșirile de urgență din avion, însă a ignorat toate indicațiile însoțitorilor de zbor și a refuzat să citească sau să asculte un clip cu instrucțiuni de siguranță.

„Clipul începuse să ruleze, iar însoțitoarea de zbor le arăta pasagerilor un pliant cu indicații, însă femeia a început să citească o carte. Însoțitoarea de zbor a rugat-o să fie atentă și a fost foarte amabilă, a insistat, însă femeia și-a băgat degetele în urechi, iar partenerul ei se uita în telefon, a povestit un pasager.

Întrucât comportamentul celor doi întârziase deja decolarea avionului, ceilalți pasageri au început și ei să îi roage să asculte de însoțioarea de zbor. „Nu părea să le pese”, a adăugat un martor.

În cele din urmă, avionul a fost întors din drum la terminal, iar femeia a fost dată jos din aeronavă, deoarece „a refuzat să respecte instrucțiunile echipajului”. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat că un pasager a fost dat jos din avion, însă nu se știe dacă și partenerul femeii a fost lăsat în aeroport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...