Sri Lanka sapă şanţuri în jurul gropilor de gunoi pentru a ţine la distanţă elefanţii flămânzi

Data publicării:
un grup mare de elefanti care cauta mancare intr-un munte de gunoaie
Fotografia premiată a singalezului Tharmapalan Tilaxan

Autorităţile din Sri Lanka au dispus săparea unui şanţ în jurul uneia dintre gropile de gunoi din ţară pentru a ţine la distanţă turmele de elefanţi flămânzi şi pentru a reduce conflictele dintre animale şi săteni, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Zeci de elefanţi ies zilnic din pădure şi se îndreaptă spre groapa de gunoi situată în apropiere de oraşul Ampara din estul ţării, scotocind prin movilele de deşeuri după resturi de legume ofilite.

Aceasta a devenit o imagine comună la trei dintre cele mai mari gropi de gunoi din ţară, situate în apropierea zonelor de protecţie a faunei sălbatice.

Luna trecută, imaginea sfâșietoare a unei turme de elefanți care caută mâncare într-un munte de gunoaie a câștigat premiul întâi la concursul de fotografie al Societății Regale de Biologie. Tema competiției a fost „Lumea noastră se schimbă”, iar fotograful a câștigat 1000 de lire sterline.

Pe lângă resturile de alimente, elefanţii consumă şi plastic, care îi ucide lent, după cum au subliniat oficialii.

În 2019, un număr record de 361 de elefanţi au murit în principal din cauza oamenilor, a atras atenţia organizaţia locală pentru protecţia mediului.

Groapa de gunoi din Ampara a fost creată în urmă cu aproximativ un deceniu în mijlocul unui coridor folosit de elefanţi, în această zonă fiind prezente între 200 şi 300 de exemplare.

Gardurile electrice nu au reuşit să îi ţină la distanţă pe elefanţi.

„Nu există un plan sau un sistem adecvat pentru aşa ceva”, a declarat P.H. Kumara din cadrul Comitetului Fermierilor Gal Oya, o cooperativă agricolă din regiunea din jurul Ampara.

„Instituţiile guvernamentale au înfiinţat depozite de deşeuri la limita zonelor de protecţie a faunei sălbatice. Din cauza aceasta, elefanţii sălbatici şi alte animale sălbatice care mănâncă gunoiul mor”, a adăugat Kumara.

Guvernul încearcă în prezent să creeze şanţuri în jurul depozitului de deşeuri pentru a ţine la distanţă animalele.

Sătenii, care au avut o coexistenţă neliniştită cu turmele sălbatice, susţin că acest lucru nu face decât să înrăutăţească situaţia.

„Elefanţii sălbatici care vin la depozitul de deşeuri stau aici zi şi noapte. Apoi intră în satele învecinate şi le fac rău sătenilor, proprietăţilor acestora şi terenurilor agricole. Rezultatul final este că acest conflict om-elefant se înrăutăţeşte şi pierdem elefanţi, care sunt bunul nostru naţional”, a spus Kumara.

Aproximativ 7.500 de elefanţi sălbatici trăiesc în Sri Lanka, ţară cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori.

Elefanţii domestici sunt veneraţi pe insulă şi sunt folosiţi în cadrul evenimentelor religioase şi culturale pe tot parcursul anului.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...