Televiziuni și bănci din Coreea de Sud, vizate de atacuri cibernetice

Data publicării:
computer 20mfax-55831

„Membri ai echipei noastre cibernetice anchetează pe această temă ",a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale, după ce agenţia de presă Yonhap a anunţat un atac împotriva a trei posturi de televiziune şi a două bănci, în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord, relatează Mediafax.

Regimul nord-coreean, ale cărui ameninţări sunt tot mainumeroase de la noile sancţiuni votate împotrivasa de Consiliul de Securitate al ONU, este suspectat căa orchestrat cele două atacuri cibernetice de anvergurăîmpotriva Coreei de Nordîn 2009 şi 2011.

De fiecare dată au fost vizate administraţiile publice şi instituţiile financiare, reţelele lor fiindscoase din funcţiune provizoriu. În cazul uneia dintre bănci, milioane de clienţi nuşi-au putut folosi cardurile sau retrage banii dinbancomate timp de o săptămână.

Phenianul acuză, de asemenea, Seululşi Washingtonul de astfel de atacuri. Săptămâna trecută, regimul a denunţat atacuri cibernetice „prelungite şi intese" împotriva mai multor site-uri oficiale, între care cel al agenţiei depresă Korean Central News Agency (KCNA) şi cel al companiei Air Koryo.

Surse oficiale din cadrul serviciilor de informaţii sud-coreene, citate de presă, estimează la 3.000numărul informaticienilor nord-coreeni mobilizaţiîn războiul cibernetic.

Coreea de Sud ainstituit un mecanism de alertare a apărării sale cibernetice pentru apreveni agresiunile nord-coreene şi a adoptat o scară de risc denumită Infocon. Odată cu accentuarea tensiunilor în peninsula coreană, după cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la 12 februarie, nivelul Infocon a fost ridicat la 5de la 4.

Potrivit Guvernului, Coreea de Sudfost victima a40.000 de atacuri cibernetice din exterior sau interior în 2012, faţă de 24.000 în 2008.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online