Marine Le Pen, înlocuită la conducerea partidului de un tânăr de 27 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Jordan Bardella
Jordan Bardella, o înlocuiește oe Marine Le Pen și devine noul președinte. Foto: Profimedia Images

Jordan Bardella este noul președinte al partidului anti-imigraţie fondat de tatăl lui Le Pen, scrie france24.com. Apropiații spun că este favoritul lui Marine Le Pen de când acesta s-a înscris în partid, la 16 ani. Le Pen a decis să se retragă după ce a condus partidul timp de 11 ani.

Bardella, un tânăr în vârstă de 27 de ani şi membru al Parlamentului European, a obținut 85% din voturi, la alegerile interne ale partidului, potrivit rezultatelor anunţate la un congres al partidului la Paris. El devine, astfel, prima persoană care conduce partidul anti-imigraţie care nu poartă numele Le Pen de când a fost fondat. Partidul a fost condus de tatăl lui Le Pen, timp de 40 de ani, iar Marine Le Pen, timp de 11 ani.

„Faptul că președintele partidului nu va avea numele Le Pen este semnul deschiderii și al încrederii pe care Marine le are în noua generație”, a declarat Bardella pentru AFP, citat de france24.com

Bardella a mai declarat că se așteaptă și dorește ca Le Pen să ia a patra candidatură la președinție în 2027, după recordul ei de 41,5% în turul alegerilor din aprilie împotriva președintelui Emmanuel Macron.

 

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei