Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Trump, vizită în Taiwan: „America nu-şi va abandona niciodată aliaţii din Pacific”

Data publicării:
mike pence gesticuleaza la microfon
Fostul vicepreședinte Mike Pence. Foto: Profimedia

Statele Unite ale Americii nu-şi vor abandona aliaţii din Pacific, iar viitoarea administraţie Trump trebuie să-şi reînnoiască angajamentul de a furniza Taiwanului mijloacele de a se apăra, a declarat vineri, la Taipei, fostul vicepreşedinte al SUA, Mike Pence.

În timpul primei administraţii Trump (2017-2020), în care Pence a fost vicepreşedinte, SUA au susţinut puternic Taiwanul, mai ales prin vânzări de armament. Dar Donald Trump, care luni îşi preia cel de-al doilea mandat la Casa Albă, a iritat Taiwanul în campania electorală de anul trecut, cerând ca insula să plătească pentru a fi apărată şi acuzând-o că „fură” afacerile cu semiconductori ale SUA, aminteşte Reuters, potrivit Agerpres.

În prima sa vizită în Taiwan, Pence a afirmat că s-a rugat pentru un viitor paşnic pentru regiune.

„Sunt convins că America nu-şi va abandona niciodată aliaţii din Pacific şi fac apel la noua administraţie de la Washington şi la naţiunile iubitoare de libertate din întreaga lume să ne reînnoim urgent angajamentul de a oferi Taiwanului sprijinul de care are nevoie pentru a se apăra şi a-şi apăra libertatea”, a declarat el.

China, cea mai mare amenințare

Pe lângă sprijinul militar, administraţia Trump ar trebui să înceapă şi negocierile pentru un pact de liber schimb cu Taiwan, a adăugat Pence, acord pe care guvernul de la Taipei îl doreşte de multă vreme.

Mike Pence, care a sosit în Taiwan după o vizită la Hong Kong, a mai spus că la Washington există un amplu acord bipartizan potrivit căruia China reprezintă cea mai mare ameninţare strategică şi economică cu care se confruntă Statele Unite şi aliaţii săi în acest secol.

„În timp ce percepţia Americii despre China s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, vă pot asigura că un lucru nu s-a schimbat, şi anume respectul şi sprijinul profund al poporului american pentru poporul din Taiwan”, a insistat fostul vicepreşedinte.

Republicanii Trump şi Pence au avut o relaţie tensionată de la sfârşitul primului mandat al lui Trump, în care Pence i-a fost loial acestuia, dar la final a refuzat să-i susţină cererea de anulare a înfrângerii sale în alegerile din 2020.

Taiwanul nu are relaţii formale cu Statele Unite, care menţin istoric o politică de „ambiguitate strategică” în legătură cu o eventuală intervenţie militară americană dacă Taiwanul ar fi atacat de China. Guvernul din Taiwan, ales în mod democratic, respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului şi afirmă că numai locuitorii insulei sunt cei care îşi pot decide viitorul.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme inspirate din mitologia greacă. Producții spectaculoase de văzut înainte sau după “The Odyssey”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
De ce nu au crescut pensiile în 2025 și 2026? Când s-ar putea da indexarea? Ministerul Muncii explică
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Vedete de la Hollywood care s-au căsătorit de cel puțin patru ori. Unele au ajuns de șase ori în fața...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...