Video Momentul în care un ucrainean pe motocicletă forțează frontiera României, dar este oprit

Data publicării:
Motocicleta cu care ucraineanul a încercat să forțeze punctul de frontieră
Motocicleta cu care ucraineanul a încercat să forțeze punctul de frontieră. Foto: captură video

Un gest extrem a fost consemnat la granița ucraineano-română Porubne-Siret. Un bărbat din Ucraina a încercat să treacă ilegal frontiera pe motocicletă pentru a ajunge în România. Tentativa sa a fost dejucată de un grănicer, care l-a pus la pământ. Canalul Nexta a difuzat imaginile.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de Grăniceri de Stat al Ucrainei, incidentul a avut loc în seara zilei de 14 decembrie, la punctul de trecere Porubne-Siret. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din regiunea Lvov, a încercat să ajungă în România știind că nu avea dreptul să părăsească Ucraina. Cel mai probabil, acesta a încercat să evite mobilizarea și trimiterea sa pe front.

Astfel, el a încercat pur și simplu să treacă cu viteză mare prin punctul de trecere spre România. Motocicleta a fost sechestrată, iar bărbatul riscă o amendă. În momentul în care a accelerat pentru a pătrunde pe teritoriul României, un reprezentant al serviciului de grăniceri a intervenit, doborându-l la pământ și împiedicând trecerea sa ilegală.

Ucraineanul a fost reținut la fața locului. Autoritățile au inițiat verificări pentru a stabili motivele tentativei de trecere ilegală, precum și dacă bărbatul a acționat singur sau în cadrul unei tentative mai ample de încălcare a regimului de frontieră.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...