Negociatorii americani sunt aproape de un acord pentru eliberarea treptată a ostaticilor din Gaza, cu un armistiţiu de două luni

Data actualizării: Data publicării:
Soldați israelieni în Fâșia Gaza
Hamas a cerut o încetare totală a focului. Foto: Profimedia Images

Publicaţia New York Times transmite că negociatorii au redactat un acord provizoriu care reuneşte cererile israeliene şi ale Hamas şi care ar permite eliberarea celorlalţi ostatici şi întreruperea ostilităţilor timp de până la două luni.

"În prima fază, luptele s-ar opri pentru aproximativ 30 de zile, timp în care femeile, bătrânii şi ostaticii răniţi ar fi eliberaţi de Hamas. În această perioadă, cele două părţi ar urma să stabilească detaliile unei a doua faze care ar suspenda operaţiunile militare pentru încă aproximativ 30 de zile în schimbul soldaţilor israelieni şi a civililor de sex masculin reţinuţi. Proporţia palestinienilor care urmează să fie eliberaţi din închisorile israeliene trebuie încă negociată, dar aceasta este considerată o problemă care poate fi rezolvată. Înțelegerea ar permite, de asemenea, acordarea de mai mult ajutor umanitar în Gaza", arată documentul citat.

Hamas a cerut o încetare totală a focului, dar publicaţia americană, citată de Times of Israel, relatează că "oficiali apropiaţi discuţiilor consideră că în situația în care Israelul opreşte războiul timp de două luni, probabil că nu îl va relua în acelaşi mod în care l-a purtat până acum", deschizând o cale pentru o încetare a focului de lungă durată.

Associated Press confirmă raportul New York Times şi notează că directorul CIA, William Burns, este aşteptat să discute prevederile acordului care se conturează, duminică, în Franţa, cu David Barnea, şeful agenţiei israeliene de informaţii Mossad, cu prim-ministrul din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, şi cu şeful serviciilor de informaţii egiptene Abbas Kamel.

Burns merge în Franţa pentru discuţii la nivel înalt după ce consilierul principal al Casei Albe, Brett McGurk, a petrecut o mare parte din ultima săptămână în Orientul Mijlociu pentru discuţii privind situaţia ostaticilor.

În cazul în care Burns constată progrese în cadrul discuţiilor din Franţa, se aşteaptă ca Joe Biden să-l trimită rapid pe McGurk înapoi în Orientul Mijlociu pentru a încerca să încheie un acord.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...