Noua lege britanică, prin care refugiații nu mai pot cere azil politic, încalcă dreptul internațional, conform ONU

Data actualizării: Data publicării:
Rishi Sunak
Prim-ministrul guvernului britanic, Rishi Sunak. Foto: Profimedia Images

Organizația Națiunilor Unite a informat guvernul britanic, luni, că noua lege adoptată în Regatul Unit, prin care se împiedică solicitarea de azil politic de către refugiații sosiți în această țară, încalcă dreptul internațional. Legea a fost votată în Parlamentul de la Londra în noaptea de luni spre marți.

Legea „este în contradicţie” cu obligaţiile Regatului Unit cu privire la dreptul internaţional referitor la drepturile omului şi la refugiaţi, au afirmat şefii agenţiilor ONU specializate pe aceste două domenii, Volker Türk şi Filippo Grandi, conform AFP, citată de Agerpres.

Măsura reprezintă un element important al programului de guvernare al premierului Rishi Sunak, care a promis că va lucra pentru a combate imigrația. Procedural, textul urmează să primească validarea regală (n. red. - royal assent) din partea regelui Charles, însă această etapă este una pur formală.

Potrivit lui Volker Türk şi Filippo Grandi, legea va produce „efecte profunde pentru persoanele ce au nevoie de protecţie internaţională”. ONU se teme că mii de persoane rămân pe termen nedeterminat în Regatul Unit în situaţii juridice precare.

„De decenii, Regatul Unit oferă refugiu celor aflaţi în nevoie, conform obligaţiilor sale internaţionale, dar noua legislaţie erodează considerabil cadrul juridic care a protejat atât de multe persoane, expunând refugiaţii unor riscuri grave, cu încălcarea dreptului internaţional”, a spus Grandi.

El cere guvernului britanic „să-şi reînnoiască angajamentul în favoarea drepturilor omului anulând această lege şi având grijă ca drepturile tuturor migranţilor, refugiaţilor şi solicitanţilor de azil să fie respectate, protejate şi aplicate, fără discriminare”.

Legea controversată, care a suscitat numeroase critici în Regatul Unit şi din partea organizaţiilor internaţionale, împiedică migranţii sosiţi ilegal pe teritoriul britanic să ceară azil în această ţară.

Guvernul de la Londra doreşte ca tot mai mulţi migranţi ilegali, plasaţi în detenţie, să fie expulzaţi rapid fie către ţările lor de origine, fie către ţări terţe, precum Rwanda.

Regatul Unit a încheiat, anul trecut, un acord cu Rwanda pentru a trimite în ţara africană mii de migranţi aflaţi în situaţie ilegală, dar nicio expulzare nu a avut loc. La sfârșitul lui iunie, Curtea Supremă din Regat a anunțat că planul este ilegal.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cum să citești factura la energie electrică în 2026: ce înseamnă fiecare cost și cum verifici suma de plată
Digi FM
Un Lamborghini de 300.000 de euro, parcat pe trotuar în București, a stârnit revoltă pe internet: “De unde să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cu părul cărunt, chipul îmbătrânit și mai suplu, Dwayne Johnson e greu de recunoscut. S-a transformat într-un...
Adevarul
Calendarul admiterii la liceu 2027–2028 a fost modificat. Când vor avea loc repartizarea computerizată și...
Newsweek
De ce nu trebuie să păstrezi ouăle în ușa frigiderului deși le pui corect? Greșeala pe care o fac mulți români
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Șase oase vechi de 46.000 de ani, descoperite într-o peșteră, i-au surprins pe oamenii de știință. ADN-ul lor...
Digi Animal World
Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
Film Now
Michael Douglas își schimbă radical viața la 82 de ani. Ce planuri are actorul: „Valorile mele s-au schimbat”
UTV
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au...