O rețea care voia să asasineze personalităţi politice a fost prinsă în Brazilia. Atacurile ar fi urmat să se producă simultan

Data publicării:
Robbery and Shooting in Sao Paulo.
O rețea care voia să asasineze personalităţi politice a fost prinsă în Brazilia/ Foto: Profimedia

Forţele de ordine din Brazilia au fost mobilizate miercuri pentru o operaţiune care a vizat destructurarea unei grupări ce urmărea asasinarea unor personalităţi politice, între care fostul ministru al justiţiei Sergio Moro, a anunțat poliţia federală.

Obiectivul operaţiunii este desfiinţarea unei organizaţii care avea intenţia de a ataca funcţionari de stat şi aleşi, a precizat poliţia federală, evocând planuri de omucidere şi extorcare după răpire.

Atacurile ar fi urmat să se producă simultan în cinci state braziliene, a menţionat poliţia, relatează Agerpres.

Potrivit unor surse din poliţie citat de AFP, senatorul Sergio Moro, fost ministru al justiţiei în administraţia preşedintelui de extremă dreapta Jair Bolsonaro, era una dintre ţintele acestei reţele, asociate cu Primul comando al capitalei (PCC), una din principalele facţiuni ce domină traficul de droguri din America latină.

Moro, fost judecător anticorupţie, a indicat pe Twitter existenţa unui plan de represalii al PCC împotriva sa şi le-a mulţumit poliţiştilor.

În 2019, când era ministru, Moro a ordonat transferarea în închisori de înaltă securitate a liderului istoric al PCC, Marcos Willians Herbas, zis şi Marcola, şi a 21 membri ai facţiunii.

În total au fost emise 11 mandate de arestare şi au fost reţinuţi nouă suspecţi. Poliţia a efectuat 24 de percheziţii, în capitala Brasilia şi în statele Sao Paulo (sud-est), Mato Grosso do Sul (centru-vest), Rondonia (nord) şi Parana (sud), de unde este originar senatorul Moro.

Actualul ministru al justiţiei, Flavio Dino, numit în ianuarie de preşedintele de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, a confirmat că poliţia a identificat un plan de omucidere a mai multor funcţionari de rang înalt, între care un senator şi un procuror, fără a da nume.

Sergio Moro a devenit celebru ca judecător pentru rolul său în mega-operaţiune anticorupţie Lava Jato (Spălătoria auto expres), iar în 2017 l-a condamnat în primă instanţă pe Lula, actualul preşedinte, la nouă luni de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani. Acesta a petrecut în cele din urmă după gratii 18 luni, în 2018 şi 2019, pentru ca în 2021 Curtea supremă braziliană să anuleze toate condamnările împotriva lui Lula, estimând că judecătorul Moro a fost părtinitor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...