Patru soldaţi ruşi au ucis în bătaie un american care lupta pentru Moscova, crezând că e spion. Militarii, condamnaţi la închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Russian Tank Crews Deployed In Special Military Operation Zone
Militar rus lângă tehnică de artilerie în zona Donețk, aflată sub controlul Moscovei. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia.

Patru soldaţi ruşi au fost condamnaţi la închisoare de un tribunal din Doneţk, aflat sub controlul Moscovei, pentru uciderea americanului Russell Bentley, un voluntar pro-Kremlin cunoscut sub numele „Texas”. Bărbatul a fost bătut până la moarte după ce militarii l-au confundat cu un spion, relatează AFP și Agerpres.

Este rar ca Rusia să urmărească în justiţie şi să condamne militari ruşi pentru fapte comise în timp ce servesc în Ucraina. Guvernul rus îşi prezintă, în general, soldaţii drept eroi, notează France Presse.

Tribunalul militar din Doneţk, oraş aflat sub control rus, i-a găsit pe cei patru bărbaţi vinovaţi de uciderea, în aprilie 2014, a lui Russell Bentley, în vârstă de 64 de ani, pe care l-au confundat cu un „spion” american şi l-au bătut până la moarte, apoi i-au pus cadavrul într-o maşină pe care au aruncat-o în aer.

Russell Bentley era o figură binecunoscută în Doneţk, unde locuia, iar dispariţia sa a stârnit indignare în zonă. Supranumit „Texas” sau „Cowboy-ul din Donbas”, fostul tăietor de lemne se alăturase separatiştilor pro-ruşi susţinuţi de Moscova în 2014. Autoproclamat comunist, a luptat alături de ei până în 2017, apoi a rămas în estul Ucrainei, lucrând pentru presa de stat rusă, mai ales pentru Sputnik.

Doi dintre soldaţi, Vitali Vansiaţki şi Andrei Iordanov, au fost condamnaţi la 12 ani într-o colonie penitenciară şi au fost deposedaţi de grad. Al treilea, Vladislav Agalţev, a primit o pedeapsă de 11 ani de închisoare, în timp ce al patrulea soldat a fost condamnat la 18 luni pentru „ascunderea infracţiunilor”.

Tribunalul a conchis că cei patru nu îl cunoşteau pe Russell Bentley şi l-au arestat în timp ce acesta era pe cale să filmeze pagubele cauzate de un atac aerian ucrainean, confundându-l cu un spion.

Kievul şi organizaţii internaţionale pentru drepturile omului acuză de mult timp personalul militar rus desfăşurat în Ucraina de torturarea prizonierilor.

Fost soldat al armatei americane, Russell Bentley, căruia i se acordase cetăţenia rusă, s-a descris drept un „războinic al informaţiei” într-un interviu acordat revistei Rolling Stone în martie 2022, la scurt timp după începerea ofensivei ruse în Ucraina.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...