Preşedintele Donald Trump a eliminat Siria de pe lista statelor care susţin terorismul. „Avem companii din SUA gata să investească”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Ahmed al-Sharaa
Donald Trump și Ahmed al-Sharaa. Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump l-a informat miercuri pe omologul său sirian Ahmed al-Sharaa că a decis să elimine Siria de pe lista ţărilor considerate de SUA susţinătoare ale terorismului, transmite Reuters.

„Am promis să ridic toate barierele care vă împiedică să vă reconstruiţi ţara şi foarte curând veţi putea face asta”, a scris Trump într-o scrisoare către al-Sharaa consultată de Reuters. „Avem companii din SUA gata să investească în Siria şi să vă ajute să vă faceţi ţara mai măreaţă şi mai prosperă ca oricând”, a afirmat el în documentul care - potrivit unui oficial guvernamental american de rang înalt - i-a fost înmânată liderului de la Damasc după întâlnirea cu Trump de miercuri, de la Ankara.

Trump a afirmat că a notificat Congresul despre intenţia sa, iar legislativul de la Washington urmează să analizeze măsura timp de 45 de zile înainte de intrarea în vigoare.

Desemnarea ca stat susţinător al terorismului implică restricţionarea ajutoarelor americane, a importurilor de armament din SUA şi a anumitor tranzacţii financiare.

Luna trecută, Trump a semnat un decret care a pus capăt sancţiunilor americane împotriva Siriei, scoţând astfel această ţară din izolarea faţă de sistemul financiar internaţional.

Mai multe companii din Arabia Saudită intenţionează să investească miliarde de dolari în reconstrucţia Siriei; şi alte ţări din zona Golfului au promis asistenţă.

La Ankara, Trump l-a complimentat pe al-Sharaa, care a fost comandant al forţei Frontul Nusra, afiliată la Al Qaeda, dar a rupt legăturile cu gruparea respectivă în 2016 şi a condus ulterior o coaliţie de facţiuni islamiste rebele care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele sirian Bashar al-Assad în 2024. Preşedintele american l-a încurajat pe al-Sharaa să acţioneze împotriva Statului Islamic în regiune şi a afirmat despre el că „e respectat de toată lumea, inclusiv de mine”.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...