Preşedintele Nicaraguăi a anunțat că ţara sa nu va mai organiza alegeri. „Partidele susţinute de yankei nu vor putea reveni la putere”

Data publicării:
Daniel Ortega
Președintele Nicaraguăi Daniel Ortega, alături de soția sa și copreședinta Rosario Murillo. Foto: Profimedia

Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a anunţat că ţara central-americană nu va mai organiza alegeri, eliminând posibilitatea unei curse electorale când mandatul său se încheie anul viitor şi consolidând şi mai mult regimul pe care îl conduce împreună cu soţia sa, relatează Reuters.

Ortega, care s-a aflat fără întrerupere la putere din 2007 după un mandat prezidenţial mai vechi în anii 1980, a spus că decizia va închide orice cale către opoziţie, deşi nu a furnizat detalii privind aplicarea măsurii.

„Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru a încerca să pună mâna pe guvern şi să pună mâna pe putere”, a spus Ortega duminică seară la o comemorare a revoluţiei sandiniste din 1979, prin care dictatura brutală a lui Anastasio Somoza a fost înlăturată.

„Zilele în care partide susţinute de yankei şi de somosişti puteau reveni la putere s-au terminat, niciodată nu se va mai întâmpla asta”, a spus el în prima sa apariţie publică în ultimele două luni.

Ultimele alegeri din Nicaragua din 2021 au fost amplu contestate, după ce Ortega a deţinut opozanţi şi lideri de afaceri şi a criminalizat exprimarea unor opinii divergente.

Anul trecut, Ortega şi-a consolidat puterea printr-o serie de reforme constituţionale care au inclus numirea soţiei sale Rosario Murillo „copreşedintă” şi prelungirea mandatului prezidenţial la şase ani. El şi soţia lui controlează practic orice aspect al guvernării, inclusiv forţele armate şi sistemul judiciar.

Guvernul lui Ortega şi Murillo au fost acuzaţi de Consiliul drepturilor omului al ONU de transformarea ţării într-un „stat autoritar” şi de încălcarea sistematică a drepturilor omului.

Nicaragua se află într-o criză politică gravă din aprilie 2018, când Ortega a răspuns la proteste antiguvernamentale cu o reprimare în urma căreia peste 300 de persoane au fost ucise.

În „Îndexul Democrației” realizat de The Economist, Nicaragua se află pe locul 150 în lume (din 167), după Belarus și înainte de Iran.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...