Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru a lovi pe teritoriul Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Rachetă cu rază lungă de acțiune ATACMS lanată de un sistem HIMARS
Foto: Profimedia Images

Autorizarea acordată Kievului de către Washington pentru ca Ucraina să utilizeze rachete americane cu rază de acţiune lungă pentru a lovi Rusia „este un pas foarte important spre declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial”, susține un deputat rus. 

„Aceasta nu va schimba nimic în cursul operaţiunii (militare speciale), absolut nimic. Noi vom continua să ne îndeplinim misiunile, după cum am făcut-o mereu", a declarat, pentru agenţia publică rusă RIA Novosti, Andrei Kartapolov, preşedintele comisiei pentru apărare a camerei inferioare a Parlamentului rus, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Acest factor va fi desigur luat în calcul, însă obiectivele fixate" de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina „vor fi atinse", a continuat deputatul rus.

Un responsabil american a confirmat duminică seara pentru AFP informaţiile din media americane conform cărora Joe Biden ar fi dat această autorizaţie Kievului, o schimbare strategică majoră survenită cu câteva săptămâni înainte ca Donald Trump să revină la putere în SUA şi după un weekend în care infrastructurile energetice ucrainene au fost din nou ţinta unor atacuri ruse masive.

În septembrie, Vladimir Putin atenţionase că o astfel de undă verde occidentală "nu ar însemna nimic mai mult decât o implicare directă a ţărilor din NATO în războiul din Ucraina".

Andrei Kartapolov a explicat că, pentru a contracara aceste rachete, va fi necesar „să fie împiedicate avioanele să decoleze". „Ne concentrăm activ pe această sarcină, ţintind în mod intensiv infrastructura aerodromurilor. Aceasta este o prioritate, pentru că, dacă un avion nu decolează, racheta nu va fi lansată", a subliniat el.

Chiar dacă ucrainenii „declară că vor să lovească ţinte militare, ei lovesc adesea oraşe şi zone locuite, ceea ce constituie un real pericol", a continuat deputatul rus. Putin „a spus deja ce va însemna aceasta pentru partenerii noştri occidentali", a adăugat Kartapolov.

„Cred că ei (ucrainenii) nu ne vor lua prin surprindere. Sunt convins", a declarat la rândul său un alt parlamentar rus, Vladimir Jabarov, membru al comisiei pentru afaceri internaţionale din camera superioară a Parlamentului rus.

„Însă, acesta este un demers fără precedent. Acesta este un pas foarte important spre declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial, iar americanii o vor face la impulsul unui bătrân pe picior de plecare, care nu va mai fi responsabil de nimic după două luni", a subliniat Jabarov, atenţionând că „răspunsul Rusiei va fi imediat"

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este bugetarul cu venituri de peste 134.000 de lei pe lună. Bogdan Mîndrescu ocupă trei funcții de...
Digi FM
Au profitat că doi pensionari erau în vacanță, le-au ocupat casa și au schimbat încuietoarea. Ce s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Îți mai amintești de Nadia din „American Pie”? Shannon Elizabeth are acum 53 de ani și duce o viață complet...
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Newsweek
Casa de Pensii anunță cu ce sume de bani au fost recalculate greșit pensiile. Curtea de Conturi se înșală!
Digi FM
Taylor Swift, alături de doi actori celebri în noul ei videoclip. Ce surpriză le-a pregătit fanilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu...
Digi Animal World
Pasagerii unui tren din Anglia, șocați când au văzut cu cine călătoreau în vagon. Creatura a mers cu ei...
Film Now
Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată copiii lor, un băiat și o fată
UTV
Unde și-a petrecut David Popovici vacanța. Sportivul a ales un sat din apropierea Sighișoarei