Rusia a comis 46.000 de crime de război în Ucraina în ultimele opt luni de invazie (procuratura generală ucraineană)

Data publicării:
Investigatori care scot trupuri din morminte.
Crime de război, inclusiv viol, tortură, execuții și detenție a copiilor, au fost comise de Rusia în zonele pe care le-a ocupat în Ucraina. Foto: Profimedia

De la declanşarea invaziei sale în Ucraina, la 24 februarie, Rusia a comis 46.432 de crime de război în teritoriile pe care le-a ocupat, crime ce au fost înregistrate ca atare de procurorii ucraineni, relatează luni Ukrinform şi EFE.

Aceste crime sunt clasificate în mai multe categorii: încălcarea legilor şi convenţiilor internaţionale de război, planificarea, pregătirea şi declanşarea unui conflict de agresiune şi propagandă de război, între altele, potrivit Biroului procurorului general al Ucrainei.

Mai mult, au fost documentate 18.864 de delicte împotriva securităţii naţionale a Ucrainei, inclusiv încălcări ale integrităţii şi inviolabilităţii teritoriale a Ucrainei, trădare, activităţi colaboraţioniste cu inamicul, de ajutor acordat statului agresor sau sabotaj, potrivit procuraturii de la Kiev.

Agerpres citează biroul procurorului general, care a notat că 627 de responsabili militari şi de stat din Rusia (miniştri, parlamentari, comandanţi, agenţi ai forţelor de ordine şi propagandişti) sunt consideraţi drept suspecţi în principalele anchete privind agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Aceste date au fost date publicităţii la scurt timp după ce preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, denunţase că armata rusă a comis aceleaşi atrocităţiîn Herson ca în alte regiuni ale ţării în timpul ocupaţiei sale, indicând că peste 400 de crime de războiau fost deja documentate în această regiune din sud.

După retragerea armatei ruse din Herson vineri, legea şi ordinea vor fi restabilite în 226 de aşezări din regiunea cu acelaşi nume, cuprinzând peste 100.000 de locuitori în acest moment, a afirmat preşedintele ucrainean în discursul său cotidian duminică seara.

În regiunea Herson, armata rusă a lăsat în urma sa aceleaşi atrocităţi ca în alte regiuni ale ţării noastre pe care a reuşit să le ocupe, a afirmat Zelenski. Îi vom găsi şi îi vom deferi justiţiei pe toţi ucigaşii. Fără nicio îndoială!, a mai spus liderul de la Kiev.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri