Rusia va construi un pod rutier până în Coreea de Nord

Data publicării:
kim jong un da noroc cu vladimir putin
Kim Jong Un și Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Rusia și Coreea de Nord vor începe în curând construcția unui pod rutier peste râul Tumen, care va face legătura între cele două țări, a declarat ambasadorul Rusiei la Phenian, citat de agenția de presă de stat rusă RIA, potrivit Reuters.

Podul a fost convenit în timpul unei vizite a președintelui Vladimir Putin în Coreea de Nord în 2024, când cele două țări au semnat un acord de parteneriat strategic cuprinzător.

Podul rutier va fi construit în apropierea celui feroviar existent, „Podul Prieteniei”, care a fost pus în funcțiune în 1959, după războiul din Coreea. Un pod vechi din lemn traversa granița la începutul secolului al XX-lea, dar a fost distrus, potrivit presei ruse.

„Construcția podului nu a început încă”, a declarat Aleksandr Mațegora, ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, pentru RIA.

„Părțile efectuează lucrări pregătitoare, finalizează documentația de proiectare, formează echipe de construcție și coloane de echipamente”, a spus el.

Podul rutier, despre care se discută de ani de zile, va avea 850 de metri și va face legătura cu sistemul rusesc de autostrăzi.

Firma sud-coreeană de analiză a imaginilor prin satelit SI Analytics a declarat într-un raport din 5 martie că lucrările la fundațiile podului și la legăturile rutiere par să fi început.

„Odată cu construirea rapidă a acestui pod după legătura feroviară existentă, singurul pasaj între Coreea de Nord și Rusia, se anticipează o creștere puternică a schimburilor economice, sociale și militare”, se arată în raport.

„Acest lucru ar putea duce la o erodare treptată a eficienței sancțiunilor internaționale împotriva Coreei de Nord și a Rusiei”.

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro