Rusia vs. Ucraina. Care este „trofeul” Kievului pe care Moscova îl vânează lângă Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
mariupol

Tensiunile din strâmtoarea Kerci, axul rotativ dintre Marea Neagră și Marea Azov, readuce în atenție un punct nevralgic al Ucrainei în conflictul său cu Rusia. Este vorba despre portul Mariupol.

Mariupol este un port industrial de la țărmul Mării Azov, în est, de o importanță strategico-economică vitală pentru Ucraina. Aici se află nucleul exportului de fier și cereale, unul dintre plămânii industriali ai Bazinului Donețk (condensează 70% din întreaga producție de metal din estul Ucrainei).

Derulăm înapoi: 24 ianuarie 2015 – atac cu rachete asupra portului, trâmbe imense de foc, 30 de persoane ucise, moment decisiv în escaladarea războiului separatist din estul țării.

Odată cu izbucnirea războiului și cu capturarea de către separatiști a Donețkului, Mariupol a fost relativ izolat de pe liniile directe de alimentare pe uscat ale Kievului. Practic, reduta de care depinde siguranța portului este un sătuc din apropiere, Shyrokyne, din raionul Volnovakha, unde în 2015 s-au purtat lupte acerbe între trupele guvernamentale și rebelii separatiști. Un alt sat din apropiere de port, aflat însă sub ocupația separatiștilor și ținut „în frâu” doar printr-un anemic acord de încetare a focurilor, este Kominternovo. 

Kominternovo poate deveni rapid o rampă de invazie armată înspre Mariupol. 

Deocamdată, portul se află sub controlul Kievului, însă ceea ce se întâmplă acum în aria de imineță beligerantă a strâmtoarei Kerci, în ecuația strategică a Peninsulei Crimeea, ar putea schimba datele acestui echilibru fragil.

Importanța portului Mariupol

De ce este important pentru Moscova acest port? Din două motive.

1) Motivul neo-țarist. Mariupol se află pe axa istorică a teritoriului care în vremurile Imperiului Țarist era cunoscut sub denumirea de Ținutul Novaya Rus, compus din 8 regiuni care se află în componența teritorială a Ucrainei: Dnipropetrovsk, Donețk, Karviv, Harkov, Lugansk, Zaporijjea, Herson, Mikolaiiv și Odesa.

2) Motivul militar. Capitularea portului Mariupol ar însemna crearea unui tronson rapid spre Crimeea, prin regiunile sus-menționate, conectând peninsula anexată în 2014 cu orașul portuar rusesc Rostov-pe-Don. 

Tensiunile au debutat încă din luna aprilie, prin diverse „inspecții” în larg având ca țintă vase comerciale ucrainene care plecau din Mariupol și celălalt port de la Marea Azov, Berdiansk, din regiunea Zaporijjea. 

Prin aceste tatonări din ce în ce mai intense, autoritățile ruse urmăresc, în primul rând, să „ridice costurile economiei ucrainene”, crede John E. Herbst, directorul Centrului Eurasia din cadrul think tank-ului Atlantic Council. „Creșterea costurilor la transportul maritim va duce la creșterea prețurilor, care va însemna mai puține exporturi, deci încetinirea creșterii economice”.

De altfel, serviciile portuare din Mariupol și Berdiansk au raportat în ultimele luni, pe fondul tensiunilor din Marea Azov, o scădere semnificativă a capacității de export. Acest lucru este cauzat, de asemenea, și de un alt factor: construcția prea joasă a Podului Crimeei de către Rusia împiedică accesul prin strâmtoarea Kerci a unei anumite categorii de cargouri. 

Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol.

Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.

Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a forţa navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse. Potrivit serviciului rus de securitate FSB, trei marinari ucraineni au fost răniţi în incidentul armat şi ei beneficiază în prezent de îngrijiri medicale. 

CITIȚI ȘI: Acordul care ține legate, ca armă de șantaj, Rusia și Ucraina în criza din strâmtoarea Kerci

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...