Aterizare de urgenţă în Rusia, din cauza unei pasagere în stare de ebrietate. Ce amenința femeia

Data publicării:
s7 airlinesc foto facebook
Foto: S7 Airlines Facebook

Un avion de pasageri cu aproximativ 200 de persoane la bord aparţinând companiei aeriene ruse S7 Airlines a aterizat de urgenţă după ce o pasageră, care părea a fi în stare de ebrietate, a ameninţat că are asupra ei un dispozitiv exploziv pe care îl va detona, au anunţat agenţiile de presă ruse, relatează joi Xinhua, citată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al companiei S7 Airlines, citat de agenţia RIA Novosti, a declarat că, în timpul zborului Simferopol-Moscova, unul dintre pasageri s-a ridicat de pe locul său şi a anunţat că are asupra sa un dispozitiv exploziv.

Comandantul aeronavei a raportat incidentul către aeroportul Domodedovo din Moscova şi a aterizat de urgenţă acolo, a spus purtătorul de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Domodedovo a declarat pentru RIA Novosti că serviciile de securitate ale aeroportului au efectuat procedurile necesare în astfel de incidente, fără a oferi alte detalii.

Potrivit unei surse sub rezerva anonimatului, citată de TASS, femeia a fost reţinută şi asupra ei nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv. Cele 195 de persoane aflate la bord au părăsit aeronava. O anchetă a fost lansată cu privire la incident, a adăugat sursa citată.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...