Imperiul din umbră al industriei de apărare a Rusiei. Cum au ajuns fabricile rusești să producă de 10 ori mai multe tancuri decât SUA

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin în vizită la Uralvagonzavod, cea mai mare fabrică de tancuri din Rusia
Toate fabricile de armament din Rusia au acum un ritm de producție foarte intens, iar oficialii occidentali avertizează că stocurile de muniție ale Europei și Statelor Unite ar putea rămâne mult în urma arsenalului rusesc. Foto: Profimedia Images

Comandantul de top al NATO, generalul Christopher Cavoli, a spus de curând că Rusia își reface trupele și arsenalul cu „o viteză nemaivăzută” și că va avea stocuri de muniție de trei ori mai mari decât cele ale Statelor Unite și Europei puse laolaltă. Toate indiciile arată că industria de apărare a Rusiei a intrat într-un ritm hiperactiv de producție, iar semne asemănătoare au fost detectate și în complexele asociate cu expansiunea forțelor militare rusești la granița NATO, se arată într-o analiză The Economist.

Evaluarea făcută de Cavoli în Senatul american a fost una sumbră. Fabricile rusești vor scoate 1.500 de tancuri noi anul acesta, în timp ce America va produce doar 135. Rusia va avea 3.000 de blindate noi; America nu va produce niciuna. Iar pentru a-și reface stocurile de muniție, Rusia produce 250.000 de obuze pe lună.

Pentru a înțelege amploarea expansiunii industriei de apărare a Rusiei, The Economist a consultat o companie din Occident care folosește inteligența artificială pentru a analiza date obținute din diverse surse comerciale.

Informațiile privind dispozitivele electronice prezente în fabricile de armament din Rusia arată cum nivelul de activitate în aceste centre industriale a crescut cu timpul.

Spre exemplu, în fabrica de tancuri din Omsk, una dintre cele mai mari din Rusia, nivelul de activitate a crescut înainte de declanșarea invaziei din Ucraina, în februarie 2022, și a scăzut apoi. Dar, de atunci și până în prezent, numărul de oameni prezenți în fabrică a crescut drastic, în special începând de la mijlocul anului 2023, atunci când Kremlinul a realizat că trebuie să se mobilizeze pentru un război de durată.

Aceeași poveste este valabilă și în alte uzine rusești asociate cu industria de apărare.

Putin la fabrică
Vladimir Putin în vizită la fabrica de tancuri „Uralvagonzavod”. Foto: Profimedia Images

 

Tot mai multe tancuri, rachete și drone pentru frontul din Ucraina

Cea mai mare fabrică de tancuri din Rusia, Uralvagonzavod, a înregistrat o activitate mult mai ridicată în 2024 decât în 2023. La fel s-a întâmplat și în cazul uzinelor Arzamas, unde sunt produse transportoare blindate de trupe, și Kurganmașzavod și Motoviliha, unde sunt asamblate mașinile de luptă ale infanteriei.

Fabricile care fac tunuri pentru obuziere și tancuri, rachete balistice Iskander și rachete pentru sistemele Grad, Uragan și Smerci au crescut ritmul de producție.

Dronele iraniene kamikaze Shahed-136 au inundat spațiul aerian ucrainean în ultimul timp. În februarie, au fost aproape 140 de atacuri zilnice - cu mult peste media din 2024. În același timp, activitatea a crescut semnificativ în fabrica Alabuga din Tatarstan, care produce dronele și se află în plină expansiune, precum și în aeroportul Begișevo din apropiere.

Toate datele indică faptul că fabricile din Biisk care produc oleum folosit la explozibili și centrul de cercetare militară din oraș și-au mărit personalul, ceea ce ar putea explica și de ce chiriile locuințelor au crescut în zonă cu peste 20% pe an.

Middle East News - February 15, 2024
Fabricile rusești vor scoate 1.500 de tancuri noi anul acesta, în timp ce America va produce doar 135, potrivit generalului american Christopher Cavoli. Foto: Profimedia Images

Industria de apărare a Rusiei întâmpină și unele probleme. Anul trecut, țara a fost nevoită să se bazeze pe Coreea de Nord pentru refacerea unei părți semnificative a stocului de obuze necesare pe frontul din Ucraina. Resurse importante pentru producția de sisteme de artilerie trebuie în continuare să fie importate. Dar Rusia poate acum să producă în țară multe piese importante pentru producția de armament.

„În principiu, nu pare să existe vreun motiv pentru care acest efort de mobilizare a industriei de apărare nu ar putea fi menținut pentru o perioadă destul de lungă de timp”, a spus Julian Cooper de la Universitatea din Birmingham.

Ironia face ca economiile avansate din Occident să fie nevoite acum să studieze modelul rusesc pentru a înțelege cum să se adapteze la situația din prezent, potrivit lui Cooper.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online