Mesajul lui Putin difuzat la două zile după discuțiile de la Istanbul: „Avem resurse suficiente pentru a încheia ce am început în 2022”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse / Sursa foto: Profimedia Images

Rusia are suficiente forţe pentru a încheia războiul din Ucraina şi pentru a obţine rezultatul dorit, a declarat preşedintele Vladimir Putin, într-un interviu publicat duminică de presa de stat, la o zi după ce Kremlinul a anunţat că va prezenta Ucrainei condiţiile sale pentru o încetare a focului, transmite EFE, citată de Agerpres.

Avem forţe şi resurse suficiente pentru a încheia ceea ce am început în 2022 cu un rezultat necesar pentru Rusia, şi anume eliminarea cauzelor care au dus la această criză, crearea condiţiilor pentru o pace durabilă pe termen lung şi garantarea securităţii statului rus”, a declarat şeful statului rus, potrivit unui fragment din interviul pentru un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat „Rusia, Kremlin, Putin, 25 de ani” şi dedicat împlinirii, pe 7 mai, a 25 de ani de la prima sa învestitură ca lider suprem al Rusiei.

Preşedintele rus a adăugat că intenţionează să protejeze şi interesele celor care se consideră ruşi şi trăiesc în Ucraina.

Să garantăm interesele oamenilor noştri în aceste teritorii pe care le menţionăm mereu, unde locuiesc cei care consideră limba rusă ca limbă maternă şi Rusia drept patria lor”, a răspuns Putin în interviul acordat lui Pavel Zarubin de la postul de televiziune Rossiia 1.

Interviul a fost înregistrat în martie, iar documentarul propriu-zis a fost difuzat pe 4 mai.

Publicarea acestui fragment de interviu intervine la doar două zile după contactele directe dintre Rusia şi Ucraina la Istanbul, în Turcia.

Citește și:

ANALIZĂ O săptămână de „poker geopolitic” fără niciun rezultat. Calea către pacea din Ucraina rămâne la fel de neclară, dar Trump e cheia

După finalizarea negocierilor, reprezentantul delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a ameninţat că Moscova ar putea cuceri şi regiunile din nordul Ucrainei, Sumî şi Harkov, unde ruşii au lansat o ofensivă.

Sâmbătă, Kremlinul a anunţat că va pregăti o listă de cereri pentru o încetare a focului în Ucraina.

Citește și:

Condițiile rușilor la negocierile de la Istanbul: Kievul să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova

Una dintre principalele cereri ale Kremlinului - exprimată vineri de Medinski - este ca trupele ucrainene să părăsească teritoriul celor patru regiuni ucrainene anexate - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - chiar dacă ruşii nu le controlează în totalitate.

La începutul războiului, în februarie 2022, Putin a susţinut că principalul obiectiv al Rusiei este denazificarea şi demilitarizarea Ucrainei.

În cei trei ani de război, partea rusă a adoptat o abordare maximalistă în revendicările sale şi a cerut în repetate rânduri ca Kievul să refuze aderarea la NATO, garanţii privind drepturile vorbitorilor de limbă rusă, şi schimbarea conducerii de la Kiev, considerându-l ilegitim pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este rusofon.

Moscova mai cere şi recunoaşterea anexării ilegale din 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea şi ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei în urma războiului din Ucraina. 

Citește și:

FOTO „Neînfricat, flexibil, cu o minte ageră”. Cum rezistă Volodimir Zelenski după trei ani de război, prin ochii prietenilor săi

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Mai poate plăti statul pensiile? România se împrumută la dobânzi uriașe. Deficitul la pensii: 10 miliarde €
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...