Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia

Data publicării:
Peter Szijjarto
Peter Szijjarto. Foto: Profimedia

Șeful diplomației de la Budapesta lansează un avertisment ce are o similitudine covârșitoare cu mesajele transmise de propaganda de la Kremlin. Péter Szijjártó susține că liderii UE vor o confruntare militară cu Federația Rusă. 

„Liderii Uniunii Europene încearcă din nou să saboteze negocierile privind soluționarea conflictului din Ucraina și intenționează să implice întreaga Europă într-un război cu Rusia”. Avertismentul a fost lansat de ministrul afacerilor externe și al relațiilor economice externe al Ungariei, Péter Szijjártó, în drum spre reuniunea miniștrilor de externe ai țărilor UE la Bruxelles.

El consideră că în prezent se întâmplă același lucru ca după negocierile ruso-ucrainene de la Istanbul din 2022 și ca după întâlnirea dintre președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Donald Trump, din Alaska, din 15 august 2025. „Europenii, oficialii de la Bruxelles, politicienii din Europa de Vest vor să saboteze negocierile de pace. Politicienii din Europa de Vest se angajează acum aproape deschis în provocări și vor să atragă întreaga Europă într-un război cu Rusia”, a declarat Szijjártó într-un mesaj video difuzat de canalul de televiziune M1.

El a menționat că Ungaria intenționează „să se țină departe de asta”. Ministrul de externe este pregătit pentru faptul că luni, la reuniunea Consiliului UE pentru afaceri externe de la Bruxelles, va fi „provocat în mod constant pentru a atrage într-un fel ungurii în război”. „Desigur, nu vom permite acest lucru”, a asigurat ministrul.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Calendar creștin ortodox pentru luna august 2026. Pe ce dată începe Postul Adormirii Maicii Domnului?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...