Scandal în Bolivia din cauza unui lider de sindicat. E student de 33 de ani, n-are nicio diplomă și câștigă aproape cât președintele

Data actualizării: Data publicării:
max mendoza
Max Mendoza, lider de sindicat din Bolivia a fost arestat pentru că a primit în mod abuziv un salariu de la sindicatul universitar. FOTO: La Patria Bolivia / Facebook

Un lider de sindicat din Bolivia a fost arestat pentru că a primit în mod abuziv un salariu de la sindicatul universitar. Max Mendoza a petrecut 33 de ani studiind în diverse domenii fără să obţină vreodată o diplomă.

"Prin decizie a ministerului public, fostul lider universitar Max Mendoza, a fost arestat", a anunţat ministrul de interne, Eduardo del Castillo.

Max Mendoza, 52 de ani, preşedintele Confederaţiei universitare boliviene (CUB), "ar fi beneficiat ilegal" de un salariu lunar de 21.870 boliviano (circa 3.150 de dolari), potrivit procurorului din La Paz, William Alave.

Acest salariu este similar cu cel al unui preşedinte de universitate şi apropiat de cel al preşedintelui Boliviei, care câştigă în jur de 3.500 de dolari pe lună, scrie Agerpres.

Mendoza, care a urmat mai multe cursuri din 1989, a eşuat la peste 200 de subiecte şi a obţinut zero puncte la peste o sută de materii.

Liderul sindical a calificat joi acuzaţiile drept "calomnii". "Nu am primit niciun ban care să nu fie corect şi legal", a declarat el.

Potrivit presei locale, numeroşi responsabili ai studenţilor îşi prelungesc studiile pentru a-şi păstra locurile de muncă şi beneficiile care decurg.

În timpul unui adunări la 9 mai la Universitatea de Stat Tomas Frias din Potosi (sud-vest), o grenadă lacrimogenă a fost aruncată în mulţime provocând o busculadă care a făcut patru morţi. Patru persoane au fost plasate în arest în legătură cu această anchetă.

Vineri, aproximativ cincizeci de studenţi au ocupat fără incidente birourile sindicatului condus de Max Mendoza pentru a-i cere demisia.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu angajaţii Profi după ce Mega Image va prelua aceste supermarketuri. Anunţul făcut de şefii...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026