Scenariul prin care Benjamin Netanyahu ar putea scăpa de condamnare în cele trei dosare de corupție

Data publicării:
benjamin netanyahu face declaratii
Benjamin Netanyahu. Foto: GettyImages

Parchetul israelian este de acord să discute cu premierul Benjamin Netanyahu pentru a explora un eventual acord de recunoaştere a vinovăţiei în procesul de corupţie al acestuia, ca urmare a unei iniţiative lansate de preşedintele Isaac Herzog pentru a examina posibile căi de soluţionare a cazului înainte de a se pronunţa asupra unei cereri de graţiere a şefului guvernului, relatează luni agenţia EFE.

Preşedintele Isaac Herzog a cerut pe 28 aprilie iniţierea unui astfel de dialog între acuzare şi acuzat, după ce în noiembrie anul trecut Netanyahu a cerut graţierea în trei dosare penale deschise pe numele său şi în care este acuzat, printre altele, de fraudă, abuz de încredere şi luare de mită.

Procesul a polarizat scena politica israeliană, opoziţia fiind împotriva unei graţieri fără recunoaşterea vinovăţiei, în timp ce membri ai guvernului cer închiderea acţiunilor judiciare şi invocă drept argument nevoia de stabilitate instituţională în contextul conflictelor armate regionale în care este implicat Israelul, notează Agerpres.

Între timp, Netanyahu şi-a anulat audierea în faţa instanţei care era programată pentru luni. Potrivit postului israelian Channel 12, decizia ar fi determinată de agenda de reuniuni a premierului.

Dar astfel de amânări ale mărturiilor sale, programate de trei ori pe săptămână, au devenit o practică obişnuită a lui Netanyahu, care invocă motive de securitate sau chiar probleme minore de sănătate.

El are trei dosare deschise în instanţă, respectiv dosarele aşa-numite „1000” şi „2000”, pentru fraudă şi abuz de încredere, şi dosarul „4000”, considerat cel mai grav şi care priveşte presupuse favoruri pe care, pe vremea când era ministru al comunicaţiilor, le-a oferit afaceristului Shaul Elovich, care controla compania de telecomunicaţii Bezeq şi website-ul Walla News, în schimbul unei acoperiri media favorabile.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță