Video Scene de coşmar la un târg din Chile. Un subofițer al Marinei a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni: șase morți

Data publicării:
profimedia-1116178125
Scene de coşmar la un târg din Chile. Un subofițer al Marinei a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni: șase morți . Foto Profimedia

Şase persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite duminică, după ce un vehicul condus de un subofiţer al Marinei chiliene a lovit mai mulţi pietoni aflaţi la un târg din oraşul Vina del Mar. Autorităţile au anunţat că şoferul a fost arestat, iar primele informaţii indică faptul că acesta ar fi pierdut controlul volanului, relatează AFP și Agerpres.

„Şoferul, din motive încă necunoscute, ar fi pierdut controlul vehiculului” şi a lovit pietonii de la marginea târgului Caupolicán, a declarat colonelul Jorge Guaita, din cadrul carabinierilor prefecturii Viña del Mar, într-un mesaj transmis AFP.

„La ora actuală, avem şase persoane care au decedat. Şapte persoane au fost rănite, dar din fericire niciuna nu se află în pericol de moarte”, a precizat colonelul Guaita.

Şoferul este un subofiţer de Marină care nu se afla în misiune în momentul faptelor, potrivit Marinei chiliene. El a fost reţinut şi supus unor examinări medicale, conform poliţiei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primele mărturii adunate de poliţie afirmă că vehiculul circula cu o viteză excesivă pe un drum care mărginea târgul.

În fotografiile realizate după accident se poate vedea o maşină albă, cu parbrizul spart şi o parte din capotă îndoită. Vehiculul este înconjurat de haine, cartoane şi alte articole care par să provină de la târg.

Delegatul prezidenţial regional din Valparaíso, Manuel Millones Chirino, a declarat că, potrivit rapoartelor preliminare ale poliţiei, bărbatul nu se afla „sub influenţa alcoolului” şi probabil a pierdut controlul vehiculului „din cauza burniţei”.

Identitatea victimelor nu a fost confirmată imediat, dar, pe baza mărturiilor iniţiale, se crede că majoritatea acestora sunt „comercianţi”, a precizat Millones.

Potrivit Marinei chiliene, şoferul era „un membru al instituţiei, care nu era de serviciu şi conducea un vehicul personal”.

Marina a „deplâns pierderea ireparabilă de vieţi omeneşti cauzată de această tragedie” şi a indicat că va colabora la anchetă pentru a clarifica „circumstanţele accidentului”.

„Tragedia survenită la Viña del Mar cufundă întreaga ţară în doliu”, a comentat preşedintele chilian José Antonio Kast, care a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

„Toate instituţiile statului lucrează pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate şi pentru a stabili cu totală claritate responsabilităţile în acest eveniment dureros”, a adăugat el.

Municipalitatea din Viña del Mar a indicat că oferă sprijin juridic şi psihologic victimelor.

Oraşul Viña del Mar se află la aproximativ 120 de kilometri vest de Santiago de Chile, pe coasta Pacificului.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine