Scholz i-a spus lui Putin că recunoașterea independenței Doneţk şi Lugansk înseamnă încălcarea Acordului de la Minsk

Data actualizării: Data publicării:
scholz si putin
Mulțumită de sine și puțin apatică, Germania a întârziat să realizeze că lumea din jurul ei era în plină transformare. Acum, germanii au ajuns la un consens rar pentru o democrație în legătură cu nevoia de schimbare profundă și extinsă a economiei și a securității țării. Foto: Profimedia Images

Guvernul Germaniei a condamnat, luni seară, după conversaţia cancelarului Olaf Scholz cu preşedintele Vladimir Putin, intenţia Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

„Cancelarul Olaf Scholz a discutat prin telefon, luni după-amiază, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Discuţiile s-au concentrat pe actuala situaţie din Ucraina şi din jurul Ucrainei şi pe prezenţa trupelor ruse la frontiera ruso-ucraineană şi la frontiera belaruso-ucraineană. Preşedintele Putin l-a informat pe cancelarul Germaniei despre reuniunea Consiliului Naţional rus pentru Securitate Naţională”, anunţă Guvernul de la Berlin, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.

„Cancelarul Germaniei a condamnat planurile Rusiei de recunoaştere a aşa-numitelor republici populare Doneţk şi Lugansk. Un astfel de pas ar intra în contradicţie flagrantă cu Acordul Minsk, care prevede soluţionarea pe cale paşnică a conflictului din estul Ucrainei şi ar fi o încălcare a Acordului de către Rusia”, precizează Guvernul Germaniei.

„Cancelarul Germaniei i-a cerut preşedintelui Rusiei să ia măsuri în sensul reducerii tensiunilor şi să retragă trupele de la frontierele Ucrainei”, a subliniat Guvernul de la Berlin.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că va decide luni dacă va recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, în contextul tensiunilor cu Ucraina şi cu NATO.

„O astfel de hotărâre nu ar fi doar o respingere totală a Acordului Minsk, despre care colegul meu rus a vorbit mult timp, ci, de fapt, ar fi o respingere a suveranităţii Ucrainei, a integrităţii teritoriale a ţării în frontierele recunoscute internaţional”, a afirmat Michael Carpenter, ambasadorul SUA la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au ameninţat că vor impune sancţiuni masive împotriva Rusiei în cazul unui atac asupra Ucrainei.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India