Galerie Foto Spectacol impresionant în Egipt, unde a fost inaugurată "Aleea sfincşilor"

Data actualizării: Data publicării:
aleea sfincsilor in egipt
Spectacol impresionant în Egipt, unde a fost inaugurată "Aleea sfincşilor". FOTO: Profimedia Images

Vechi de 3.500 de ani, sute de statui de sfincşi cu cap de berbec şi corp de leu, recent renovate, au putut fi admirate pe aleea care duce la templul zeului Amon-Ra din Karnak, în sudul Egiptului, în cadrul unui spectacol impresionant.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a inaugurat joi seara în cadrul unei ceremonii grandioase "Aleea sfincşilor", care conduce vizitatorii spre faimosul templu, dedicat uneia dintre principalele zeităţi ale panteonului egiptean.

Ministerul Turismului speră ca acest "muzeu în aer liber" să devină un important reper într-o ţară în care sectorul turistic angajează două milioane de egipteni şi generează peste 10% din PIB.

Karnak, un vast complex de temple aflat la nord de Teba - Luxor-ul de astăzi -, este înscris, alături de necropolele din Valea Regilor şi Valea Reginelor, în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Spectacol impresionant în Egipt, unde a fost inaugurată
Spectacol impresionant în Egipt, unde a fost inaugurată "Aleea sfincşilor". FOTO: Profimedia Images

În fiecare an, milioane de turişti vizitează siturile Egiptului antic, inclusiv această "Alee a sfincşilor" care se întinde pe trei kilometri, de la templul din Karnak până la cel din Teba antică, capitala Egiptului în timpul Regatului de Mijloc şi a Noului Regat şi oraş al zeului Amon.

Sutele de statui de animale mitologice din Luxor, descoperite în 1949, au fost la mijlocul anului 2020 în centrul unei controverse, deoarece patru dintre sfincşii cu cap de berbec au fost instalaţi în emblematica Piaţă Tahrir din Cairo, inima revoluţiei din 2011 care a dus la căderea dictatorului Hosni Mubarak.

În aprilie, televiziunile din întreaga lume au difuzat imagini cu o procesiune grandioasă la Cairo. 22 de care negre împodobite cu modele aurii şi luminoase, care aminteau de ambarcaţiunile funerare antice, au transportat mumiile regilor şi reginelor Egiptului antic la noul Muzeu Naţional al Civilizaţiei Egiptene (NMEC).

Cairo a anunţat de mai multă vreme o deschidere grandioasă, în lunile următoare, a noului Mare Muzeu Egiptean, la poalele piramidelor din Giza.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Tudor Chirilă, atac dur la adresa PSD și a lui Sorin Grindeanu: „Nu vor alegeri anticipate. Joacă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dieta lui Ștefan Bănică Jr. la 58 de ani. Secretul care îl ajută să se mențină în formă: „Nu cred în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță...
Newsweek
O categorie de pensii militare vor crește. Înalta Curte dă dreptate pensionari militari. Vechimea crește!
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...