SUA anunţă o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, dar fără tancuri Abrams

Data actualizării: Data publicării:
Clădirea Pentagonului.
Fost membru US Navy SEAL, dezertor din armata SUA în 2019, ucis în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au anunţat joi o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina în valoare totală de 2,5 miliarde de dolari, în special cu sute de vehicule blindate de diferite tipuri, dar fără tancuri grele Abrams.

Această nouă tranşă prevede expedierea a 59 de vehicule blindate Bradley, care se vor adăuga celor 50 de vehicule blindate uşoare de acest tip promise pe 6 ianuarie, şi a 90 de vehicule blindate Stryker "care vor dota Ucraina cu două brigăzi blindate", a precizat Pentagonul într-un comunicat.

Armata americană va livra Ucrainei şi 53 de vehicule blindate antimine (MRAP) şi 350 de vehicule de transport M998, celebrul Humvee.

Dar această nouă tranşă nu include niciun tanc greu, precum Abrams, pe care Statele Unite nu sunt încă pregătite să le furnizeze Kievului, justificând acest refuz prin chestiuni de întreţinere şi instruire.

Washingtonul va furniza forţelor ucrainene, de asemenea, rachete de rezervă pentru sistemele antiaeriene NASAMS şi HIMARS care le-au fost deja furnizate, opt sisteme antiaeriene cu rază scurtă de acţiune Avenger - unităţi de apărare montate pe vehicule care se mişcă în acelaşi ritm cu unităţile terestre - şi mii de muniţii diverse.

Această nouă tranşă ridică totalul asistenţei militare americane pentru Ucraina la 26,7 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie. Ea a fost anunţată în ajunul unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările occidentale care acordă ajutor militar ucrainenilor, în primul rând fiind americanul Lloyd Austin, care se întâlnesc la Ramstein, în Germania, pentru a coordona continuarea asistenţei militare către Kiev.

Referindu-se la informaţiile din presă potrivit cărora Berlinul va livra tancuri grele doar dacă Statele Unite vor livra tancuri Abrams, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi ezitarea Berlinului de a livra tancuri grele. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit