Doi oameni de știință, acuzați că au adus ilegal în SUA fiole cu virus mpox dezactivat din Africa și au mințit autoritățile

Data actualizării: Data publicării:
fiola cu sange infectat cu mpox
Foto: Profimedia

Doi cercetători ai unui laborator guvernamental din Statele Unite sunt acuzați că au introdus în țară fiole cu virus mpox dezactivat fără autorizațiile necesare și că au făcut declarații false în fața autorităților vamale. Potrivit procurorilor federali, materialele biologice au fost descoperite după întoarcerea celor doi din Republica Congo, informează The Washington Post.

Dosarul îi vizează pe Vincent Munster, șeful secției de ecologie virală de la Rocky Mountain Laboratories din Hamilton, Montana, și pe Claude Kwe, cercetător în cadrul aceluiași laborator.

Potrivit autorităților, cei doi au fost opriți în ianuarie pe aeroportul Detroit Metropolitan, după ce s-au întors din Republica Congo, unde petrecuseră nouă zile, ajungând în Statele Unite prin Paris.

Conform unui document depus de FBI la dosar, Munster a „negat categoric” că ar transporta materiale biologice sau probe atunci când a fost întrebat de autoritățile vamale.

Anchetatorii susțin însă că verificările ulterioare au arătat că cei doi aveau asupra lor fiole cu virus mpox dezactivat. Potrivit FBI, materialele biologice nu au fost declarate la intrarea în țară și nici nu existau autorizațiile necesare pentru transportul acestora.

„Orice efort deliberat de a ascunde și introduce ilegal materiale biologice în Statele Unite fără autorizația corespunzătoare reprezintă o încălcare a încrederii publice și ar fi putut pune populația în pericol”, a declarat Marcus Sykes, reprezentant al Biroului Inspectorului General din cadrul Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA.

Cei doi cercetători nu au comentat deocamdată acuzațiile. Ei sunt așteptați să se prezinte miercuri în fața unei instanțe federale din Missoula, Montana.

Într-un comunicat, National Institutes of Health (NIH), instituția care coordonează laboratorul unde lucrează cei doi, a transmis că ancheta este în desfășurare și că oferă sprijin autorităților.

„Acest caz este în prezent investigat, iar NIH cooperează pe deplin cu autoritățile de aplicare a legii și cu instituțiile competente. Deoarece este vorba despre o investigație în curs și despre o chestiune de personal, posibilitățile noastre de a oferi informații suplimentare sunt limitate în acest moment”, a precizat instituția.

Documentele depuse în instanță nu explică motivul pentru care cei doi ar fi dorit să transporte virusul mpox dezactivat la laboratorul lor. FBI menționează însă că ambii sunt virusologi și au desfășurat activități extinse de cercetare privind acest virus.

Potrivit anchetatorilor, Munster le-ar fi spus ofițerilor vamali că documentele necesare se află pe laptopul său și că „nu aveți nevoie de ele. Fac asta tot timpul”.

FBI susține că există motive rezonabile pentru a considera că declarațiile sale privind existența documentației necesare au fost false.

Mpox, cunoscut anterior sub denumirea de variola maimuței, provoacă de obicei erupții cutanate și febră, însă poate determina și forme severe de boală. Majoritatea persoanelor infectate se recuperează complet. În Republica Congo, un focar al bolii a fost asociat cu peste 2.000 de decese, deși epidemia care a durat doi ani a fost declarată încheiată în luna aprilie.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”