Doi tineri arestați în Anglia, în legătură cu luarea de ostatici de la sinagoga din Texas

Data publicării:
echipa swat pregatita de interventie la luare ostatici sinagoga
Autorul luării de ostatici a fost ucis de echipele de intervenție. Foto: Profimedia

Poliţia britanică antiterorism a arestat duminică seară doi tineri în legătură cu luarea de ostatici de la sinagoga din Texas, Statele Unite. Autorul luării de ostatici, ucis în urma incidentului, a fost identificat în persoana lui Malik Faisal Akram (44 de ani), cetățean britanic de origine pakistaneză.

„Doi tineri au fost arestaţi în această seară în sudul oraşului Manchester. Ei rămân în arest pentru audieri”, a anunțat duminică poliţia din Greater Manchester într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Individul care a luat sâmbătă ostatici într-o sinagogă din statul american Texas şi a fost împuşcat de trupele speciale ale FBI era un cetăţean britanic, pe nume Malik Faisal Akram, în vârstă de 44 de ani.

Incidentul s-a produs în congregaţia Beth Israel, din localitatea Colleyville, sâmbătă.

O echipă de salvare a ostaticilor a FBI a pătruns în sinagogă sâmbătă seară. Toţi ostaticii au fost eliberaţi în siguranţă, iar atacatorul a fost ucis, a anunţat şeful poliţiei din localitate, Michael Miller.

După ce suspectul a fost identificat, ministrul britanic de externe, Liz Truss, a condamnat acţiunea lui, calificând-o drept un act de terorism şi antisemitism. „Gândurile mele se îndreaptă spre comunitatea evreiască şi către toţi cei afectaţi de acest act reprobabil din Texas. Condamnăm acest act de terorism şi antisemitism”, a postat ea pe Twitter.

Joe Biden: „A fost un act de terorism”

Preşedintele Joe Biden a declarat că bărbatul înarmat care a întrerupt o slujbă religioasă într-o sinagogă din Colleyville, Texas, şi a luat sâmbătă patru ostatici s-a angajat într-un „act de terorism”.

„A fost un act de terorism”, a declarat Biden duminică cu prilejul unei vizite la Philadelphia, în statul Pennsylvanie, adăugând că nu există suficiente informaţii privind motivul pentru care bărbatul a vizat această sinagogă.

De asemenea, el a părut să confirme informaţiile potrivit cărora suspectul a cerut eliberarea lui Aafia Siddiqui, o cercetătoare din Pakistan condamnată în 2010 de un tribunal federal din New York la 86 de ani de închisoare pentru că a încercat să tragă asupra militarilor americani când era deţinută în Afganistan.

„A fost ceva legat de cineva care este în închisoare de zece ani”, a spus președintele, fără a furniza mai multe amănunte.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...