Primul mesaj al Melaniei Trump după protestele violente din Minneapolis, soldate cu doi civili morți

Data publicării:
Melania Trump la un pupitru cu microfon
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump. FOTO X / Office of the First Lady

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a îndemnat marţi cetăţenii americani să „se unească şi să protesteze paşnic” pentru a reduce tensiunile din oraşul Minneapolis după moartea lui Alex Pretti sâmbătă, ucis prin împuşcare de agenţi ai Serviciului de Imigrare şi Control Vamal (ICE).

„Avem nevoie de unitate, lansez un apel la unitate”, a declarat Melania Trump într-un interviu la o emisiune a postului Fox cu ocazia lansării documentarului „Melania”, care va avea premiera vineri în Statele Unite.

Folosind un ton calm, în mijlocul tulburărilor din statul Minnesota cauzate de operaţiunile masive ale ICE, Melania Trump a făcut apel la rolul preşedintelui american Donald Trump şi a asigurat că acesta lucrează împreună cu guvernatorul statului, Tim Walz, şi cu primarul oraşului Minneapolis, Jacob Frey, „pentru ca totul să fie paşnic şi fără tulburări”.

Într-un mesaj conciliant, în linie cu ultimele acţiuni ale Casei Albe, Melania Trump a afirmat că este împotriva violenţei şi a spus că, „dacă se protestează, să se protesteze paşnic”.

„Avem nevoie de unitate în aceste vremuri”, a subliniat Prima Doamnă, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Mesaj și pentru americanii afectați de furtuna de zăpadă

Moartea lui Pretti, împuşcat de mai mulţi agenţi ai ICE, a determinat Casa Albă să facă o schimbare de direcţie şi să reducă operaţiunea masivă din Minneapolis, care a implicat desfăşurarea a aproximativ 3.000 de agenţi în oraş după ce preşedintele Trump a adus în prim-plan cazuri de fraudare a fondurilor federale în care este implicată comunitatea somaleză din oraş.

Melania Trump s-a adresat, de asemenea, celor afectaţi de furtuna care traversează în aceste zile SUA şi a asigurat că guvernul lucrează pentru ca toţi cetăţenii să fie în siguranţă.

În timpul interviului din emisiunea „Fox & Friends”, Prima Doamnă a oferit câteva detalii despre documentarul care va fi lansat pe 30 ianuarie şi care a stârnit mult interes în SUA.

„Este o poveste care arată ceea ce nu s-a văzut înainte. Cele 20 de zile de tranziţie între a fi o persoană privată şi a fi din nou Prima Doamnă. Afacerile mele, preferinţele mele înainte de a ajunge anul trecut din nou la Casa Albă”, a mai declarat Melania Trump.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cardi B, reacție furibundă pe Instagram după ce a rămas fără mii de dolari: „O să ajungeți la pușcărie. Nu mă...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...