Sondaje: După 100 de zile de mandat, activitatea lui Biden este privită în mod favorabil de majoritatea americanilor

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden face declarații.
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia

Activitatea preşedintelui Joe Biden este privită în mod favorabil de majoritatea americanilor la 100 de zile de la preluarea mandatului, potrivit rezultatelor a două sondaje de opinie date publicităţii duminică, două treimi apreciind în special modul de gestionare a pandemiei de către actualul locatar de la Casa Albă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Aproximativ 52% din persoanele chestionate într-un sondaj realizat pentru Washington Post şi canalul ABC au declarat că aprobă „puţin” (18%) sau „clar” (34%) activitatea şefului statului, în timp ce 42% au dezaprobat-o.

Rezultatele sunt aproape opuse faţă de cele ale sondajului efectuat la începutul anului 2017, după 100 de zile de administraţie Trump, când 42% aveau opinii favorabile, iar 53% dezaprobau activitatea preşedintelui.

Cu toate acestea, cu excepţia lui Donald Trump şi a lui Gerald Ford, Joe Biden are cea mai scăzută rată de satisfacţie comparativ cu oricare alt preşedinte american de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în acest moment al mandatului său, semn că ţara rămâne polarizată din punct de vedere politic.

Un al doilea sondaj de opinie dat publicităţii duminică şi realizat de firma YouGov pentru canalul CBS este mai favorabil preşedintelui american, 58% aprobându-i activitatea, faţă de 42% care o dezaprobă, persoanele fără nicio opinie nefiind luate în calcul.

Aproximativ 72% din americanii chestionaţi de YouGov au o opinie favorabilă cu privire la gestionarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 de către preşedintele Joe Biden şi executivul său. Procentul acestora este de 64% în sondajul realizat pentru ABC şi Washington Post.

În schimb, doar 43% din americanii chestionaţi de YouGov aprobă acţiunea preşedintelui privind imigraţia, subiect unde Joe Biden are cea mai scăzută susţinere.

În privinţa datelor obţinute de sondajul ABC şi Washington Post, 37% din cei intervievaţi apreciază modul în care şeful statului gestionează acest dosar.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme