Statele Unite au oprit, în plină iarnă, ajutorul pentru refacerea rețelei energetice a Ucrainei, distrusă de bombardamentele rusești

Data actualizării: Data publicării:
retea energetica ucraineana, in flacari, bombardata de rusi
Foto: Profimedia

Administrația Trump a oprit programul USAID, de sute de milioane de dolari, dedicat reabilitării rețelei energetice a Ucrainei, distrusă de bombardamentele armatei ruse, potrivit a doi oficiali ai agenției care lucrează la misiunea din Kiev, relatează NBC News.

Întreruperea furnizării energiei electrice are loc aproape în fiecare noapte în unele regiuni ale Ucrainei, din cauza atacurilor asupra instalațiilor energetice. Rețeaua electrică a suferit constant pe parcursul celor trei ani de război, fiind o țintă predilectă a artileriei ruse.

„Subminează semnificativ abilitățile acestei administrații de a negocia încetarea focului, și este un semnal pentru Rusia că nu ne pasă de Ucraina sau de investițiile noastre din trecut”, a declarat pentru NBC News un oficial USAID implicat în misiunea din Ucraina.

„Rusia duce un război în două direcții în Ucraina - unul militar, dar și unul economic. Încearcă să zdrobească economia, dar USAID a jucat un rol central în a ajuta să reziste, inclusiv prin susținerea rețelei energetice... Am oferit sprijin consistent guvernului ucrainean pentru a evita o criză macroeconomică”, a adăugat oficialul.

Odată cu închiderea „Proiectului de securitate energetică” din Ucraina, USAID își reduce dramatic prezența în această țară.

64 de angajați și contractori guvernamentali americani lucrau pe teren, în Ucraina, pentru USAID. Doar opt dintre acești angajați sunt programați să rămână pe teren, în țara devastată de război, după ce administrația Trump a plasat tot personalul de asistenţă externă al agenției, cu excepţia șefilor şi a personalului esenţial, în concediu administrativ plătit şi a eliminat 1.600 de posturi în Statele Unite.

Cei doi oficiali au avertizat că retragerea USAID din Ucraina va lăsa rețeaua sa energetică vulnerabilă în plină iarnă, în timp ce țara se află sub atacul rachetelor rusești.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Acuzații de spălare de bani și acte false în proiectul imobiliar al lui Jared Kushner din Albania
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...