Statele Unite impun noi sancţiuni împotriva regimului Aleksandr Lukaşenko

Data publicării:
presedintele lukasenko la o conferinta de presa in minsk
Aleksandr Lukanșenko. Foto: presidency.by

Administraţia Donald Trump a impus, miercuri, sancţiuni suplimentare împotriva regimului din Belarus, vizând 40 de funcţionari şi patru instituţii, în contextul acţiunilor de reprimare, informează publicaţia The Hill, potrivit Mediafax.

„Statele Unite continuă să susţină eforturile internaţionale de investigare în mod independent a neregulilor electorale din Belarus, a abuzurilor în materie de drepturile omului asociate scrutinului prezidenţial şi a acţiunilor de reprimare”, a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo.

„Suntem solidari cu poporul curajos din Belarus şi susţinem dreptul la alegeri libere şi corecte”, a subliniat Mike Pompeo.

Opoziţia din Belarus contestă rezultatul scrutinului prezidenţial desfăşurat în august, câştigat în mod oficial de preşedintele Aleksandr Lukaşenko. Peste 30.000 de persoane au fost deţinute după participarea la proteste.

Sancţiunile anunţate miercuri de Statele Unite îl vizează pe Henadz Arkadzievich Kazakevich, adjunct al ministrului belarus de Interne şi director al Poliţiei, precum şi alţi 39 de funcţionari de la Minsk.

Sunt vizate, de asemenea, Comisia Electorală Centrală din Belarus, Unitatea forţelor speciale de poliţie din Minsk (OMON), Direcţia pentru Afaceri Interne din Minsk şi KGB Alpha, unitatea de elită a serviciilor secrete.

„Cetăţenii din Belarus încearcă să îşi exercite în mod paşnic drepturile democratice de bază, iar statul ripostează în mod repetat prin acţiuni violente de reprimare. Aceste măsuri, împreună cu cele aplicate anterior de Statele Unite şi de partenerii noştri internaţionali reprezintă continuarea eforturilor de tragere la răspundere a persoanelor şi organizaţiilor care comit aceste acţiuni inacceptabile”, a afirmat Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei.

În octombrie, Statele Unite au sancţionat opt oficiali guvernamentali din Belarus. Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Canada au aplicat sancţiuni similare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro