Trump acuză „stânga radicală” că a contribuit la uciderea lui Charlie Kirk: „Compară americani remarcabili cu naziștii”

Data publicării:
Charlie Kirk was shot at a conservative students' rally in Utah **FILE PHOTOS**
Donald Trump, alături de Charlie Kirk. Foto: Profimedia

Donald Trump a afirmat că discursurile „stângii radicale” au contribuit la uciderea, miercuri, a unuia dintre aliaţii săi politici fideli, influencerul Charlie Kirk, calificându-l drept „martir al adevărului şi al libertăţii”.

Podcasterul conservator, purtătorul de cuvânt al tinerilor pro-Trump, a fost ucis în timpul unei întâlniri publice la o universitate din Utah (vestul SUA). Căutările sunt încă în curs pentru a găsi trăgătorul, ale cărui motive rămân deocamdată necunoscute, scrie AFP. 

„De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume. Acest tip de retorică este direct responsabil pentru terorismul cu care ne confruntăm astăzi în ţara noastră, şi acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a acuzat preşedintele american într-un videoclip publicat pe reţeaua sa Truth Social.

„Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate şi la orice altă formă de violenţă politică, inclusiv organizaţiile care îi finanţează şi îi susţin”, a declarat el.

Înaintea lui, mai multe personalităţi trumpiste l-au calificat pe Charlie Kirk drept „martir” căzut în apărarea valorilor conservatoare şi creştine.

Un suspect a fost arestat, înainte de a fi eliberat mai târziu în cursul zilei, potrivit şefului poliţiei federale (FBI).

Moartea lui Charlie Kirk a fost anunţată de Donald Trump la câteva ore după ce bărbatul de 31 de ani a fost împuşcat. Tragedia a fost surprinsă în videoclipuri care au circulat rapid pe reţelele de socializare.

Preşedintele a ordonat coborârea steagurilor americane în bernă, în semn de omagiu pentru cel care a fost o piesă importantă în ultima sa campanie prezidenţială. 

Pasionat de dezbateri cu studenţii, Charlie Kirk participa la un eveniment în aer liber pe campusul Universităţii Utah Valley. În jurul prânzului, ora locală, „s-a tras un foc de armă asupra lui Charlie Kirk”, care a fost „evacuat de la faţa locului de către gărzile sale de corp”, a scris universitatea pe X.

În imagini video se vede cum acesta, lovit în gât, se prăbuşeşte de pe scaun, în timp ce în public se aud ţipete de panică.

„Vreau să fiu foarte clar, este vorba de un asasinat politic”, a subliniat guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit anchetatorilor, singurul glonţ a fost tras de pe acoperişul unei clădiri din campus, de un bărbat îmbrăcat în negru, în ceea ce pare a fi un asasinat ţintit.

Fosta candidată democrată nefericită la alegerile din 2024, Kamala Harris, consideră că „violenţa politică nu are loc în America”.

Fostul preşedinte Joe Biden a cerut, de asemenea, ca acest tip de violenţă „să înceteze imediat”, în cor cu alte personalităţi de stânga: Barack Obama, Bernie Sanders sau guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Fostul parlamentar din Utah, Jason Chaffetz, care se afla la faţa locului, a explicat pentru canalul Fox News că Charlie Kirk răspundea la o întrebare din public când a fost lovit de un glonţ: „În timp ce răspundea, s-a auzit împuşcătura”.

Sophie Anderson, în vârstă de 45 de ani, a declarat pentru Daily Mail că se afla la 30 de metri de locul incidentului: „A fost împuşcat în gât şi s-a prăbuşit, era doar o fântână de sânge”.

Originar din suburbia Chicago, creştin şi susţinător al purtării de arme de foc, acest tată a doi copii a abandonat studiile pentru a se dedica activismului.

Era liderul unei mişcări de tineret: Turning Point USA. Cofondată în 2012 de influencerul, pe atunci în vârstă de 18 ani, această asociaţie a devenit în decurs de un deceniu cea mai mare grupare de tineri conservatori din Statele Unite.

Ea cuprinde o armată de militanţi entuziaşti, dintre care unii au fost trimişi cu autobuzul la Washington la manifestaţia din 6 ianuarie 2021, care a dus la invadarea Capitoliului.

Cu 6,9 milioane de abonaţi pe Instagram şi 3,8 milioane pe YouTube, influenţa sa a fost folosită pe scară largă de Donald Trump pentru a atrage tinerii americani, promovând o concepţie ultratradiţională despre familie.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
Newsweek
Tribunalul a decis: Stagiul aferent grupelor de muncă e contributiv la pensie. Vestea anului pentru pensionari
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care este cel mai bun moment să bei cafea pentru a avea mai multă energie
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...