Trump are „personalitate de alcoolic”, JD Vance e conspiraționist și Musk e un ciudat. Dezvăluiri ale șefei de cabinet de la Casa Albă

Data publicării:
Susie Wiles și Donald Trump.
Susie Wiles și Donald Trump. Foto: Profimedia

Susie Wiles, șefa de cabinet de la Casa Albă, a lansat critici dure la adresa unor figuri cheie din administrație, inclusiv în ce îl privește pe președintele Donald Trump. Într-un interviu exploziv acordat revistei Vanity Fair, publicat marți, Wiles a spus despre Trump că are o „personalitate de alcoolic” și că JD Vance este „teoretician al conspirației”, iar pe Elon Musk îl caracterizează ca fiind „foarte ciudat”, relatează Financial Times.

Comentariile sale au apărut în contextul în care Trump se confruntă cu sondaje slabe, în special în ceea ce privește economia și inflația, și cu o neliniște crescândă în rândul propriilor susținători „Maga”, care consideră că nu își respectă promisiunile făcute în timpul campaniei prezidențiale din 2024.

Wiles, consultant politic în vârstă de 68 de ani din Florida, a fost managerul de campanie al lui Trump anul trecut și i se atribuie meritele pentru eficiența și ordinea cu care s-a desfășurat campania electorală a președintelui.

„Sunt oarecum expertă în personalități marcante”, a declarat Wiles în interviu. Ea a afirmat că, fiind fiica unui tată alcoolic, a considerat că Trump are o „personalitate de alcoolic”, recunoscând trăsături de caracter similare, chiar dacă președintele nu bea.

El „acționează cu convingerea că nu există nimic ce nu poate face. Nimic, zero, nimic”, a spus Wiles.

Wiles îl critică pe Vance

În timp ce a evaluat pozitiv activitatea lui Trump, verdictul ei asupra lui Vance, vicepreședintele și moștenitorul politic al mișcării Make America Great Again a președintelui, a fost mai dur.

Când a discutat despre presiunea exercitată asupra lui Trump pentru a face publice toate dosarele legate de Jeffrey Epstein, Wiles a spus că problema era deosebit de importantă pentru Vance, deoarece acesta fusese „un adept al teoriilor conspirației timp de un deceniu”.

Ea a criticat, de asemenea, transformarea lui Vance din critic al lui Trump într-un susținător proeminent, sugerând că a fost o mișcare calculată.

„Conversia lui a avut loc când candida pentru Senat”, a spus Wiles, referindu-se la campania câștigătoare a lui Vance din 2022 pentru un loc în camera superioară a Congresului, reprezentând Ohio.

„Și cred că schimbarea lui a fost puțin mai mult, într-un fel, politică”, a adăugat ea.

„Provocarea cu Elon este să ții pasul cu el”

În interviu, Wiles a discutat și despre modul în care Musk a acționat la Casa Albă la scurt timp după ce Trump și-a început al doilea mandat, când miliardarul a fost responsabil de reducerea programelor și agențiilor guvernamentale.

„Provocarea cu Elon este să ții pasul cu el. Este un consumator declarat de ketamină. Și doarme într-un sac de dormit în EOB [Clădirea Birourilor Executive] în timpul zilei”, a spus ea.

„Și este un tip ciudat, foarte ciudat, așa cum cred că sunt geniile”, adaugă șefa de cabinet de la Casa Albă.

Wiles a mărturisit că a fost „inițial îngrozită” când Musk a decis să desființeze agenția americană pentru dezvoltare internațională.

„Cred că oricine acordă atenție guvernului și a acordat vreodată atenție USAID a crezut, la fel ca mine, că fac o treabă foarte bună”, a spus ea.

Dar ea a dezvăluit că o divizare mai mare în cadrul echipei lui Trump a apărut în legătură cu politica comercială și taxele masive impuse majorității partenerilor SUA în aprilie. Atunci, susținătorii unei linii dure au câștigat în fața oficialilor administrației care au cerut o abordare mai prudentă.

„A existat un mare dezacord cu privire la tarife - dacă erau sau nu  o idee bună. A fost mai dureros decât mă așteptam”, a spus Wiles. 

Wiles acuză publicația Vanity Fair

Ulterior, Wiles a încercat să-și retragă comentariile, calificând interviul acordat revistei Vanity Fair drept „un articol tendențios și necinstit la adresa mea și a celui mai bun președinte, a personalului Casei Albe și a cabinetului”.

„După ce l-am citit, presupun că acest lucru a fost făcut pentru a crea o imagine extrem de haotică și negativă despre președinte și echipa noastră”, a scris ea pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nimic din toate acestea nu ne va opri în eforturile noastre neîncetate de a face America din nou măreață!”, a adăugat ea.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce îi făcea Mario criminalului de 13 ani, fără să ştie nimeni: declaraţia care schimbă cursul anchetei...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de...
Film Now
Ultima apariție publică a lui Catherine O'Hara o arăta fragilă, la brațul soțului. Mai slabă ca oricând, dar...
Adevarul
Lukașenko dă lecții femeilor cum să-și păstreze frumusețea și tinerețea. „Luați o lopată în mână și curățați...
Newsweek
Ministrul muncii anunță creșterea pensiilor. Despre ce sume e vorba, dacă acum ai între 1.300 și 6.000 lei?
Digi FM
Dorian Popa, de nerecunoscut după ce a slăbit și s-a operat la nas. Fanii au reacționat imediat: „Dorian nu...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Cauza morții lui Catherine O’Hara a fost dezvăluită. Actrița s-a stins după o „scurtă boală”, la 71 de ani
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”