Trump spune că nu va extinde armistițiul tarifelor vamale dincolo de 9 iulie. Ce va face președintele SUA

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump nu a considerat necesar duminică să extindă armistiţiul tarifar dincolo de termenul limită de 9 iulie, asigurând că preferă, în schimb, să trimită ţărilor o scrisoare care să stabilească direct tarifele pe care acestea vor trebui să le plătească, informează EFE, preluat de Agerpres.

„Nu cred că va trebui să o fac. Aş putea, nu este mare lucru, dar ceea ce vreau să fac şi ceea ce voi face la un moment dat, înainte de 9, este să trimit o scrisoare tuturor acestor ţări”, a spus preşedintele SUA într-un interviu în cadrul emisiunii Sunday Morning Futures de la Fox News.

Liderul republican a constatat că nu este fezabil să vorbească cu toate ţările.

„Sunt 200. Nu se poate vorbi cu toţi. Nu contează câte persoane ai, nu se poate. Vom trimite o scrisoare în care le vom spune «aceasta este ceea ce va trebui să faceţi pentru a cumpăra în Statele Unite», ca în marile depozite”, a spus Trump, subliniind că Washingtonul va stabili tariful şi, în cazul în care nu va fi acceptat, le doreşte „mult noroc”, pentru că acesta va fi sfârşitul acordului.

De când a revenit la putere pe 20 ianuarie, Donald Trump a crescut taxe globale pe care apoi le-a suspendat parţial pentru a oferi timp ţărilor să negocieze noi acorduri comerciale.

În această perioadă, SUA au încheiat deja acorduri cu China şi Regatul Unit, iar în această săptămână Washingtonul a întrerupt cu efect imediat dialogul cu Canada din cauza impozitelor preconizate să fie aplicate de această ţară serviciilor digitale ale giganţilor tehnologici americani.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”