Suedia închiriază o închisoare din Estonia pentru a trimite deținuți. Care este motivul

Data publicării:
Prison corridor
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Suedia va trimite până la 600 de deţinuţi pentru a-şi executa pedepsele într-o închisoare din Estonia, potrivit unui acord anunţat miercuri de guvernul de la Stockholm, o măsură menită să reducă presiunea asupra penitenciarelor supraaglomerate, transmite Reuters.

Începând din iulie anul viitor, Suedia va putea trimite în închisoarea din Tartu (Estonia) bărbaţi condamnaţi pentru infracţiuni mergând de la crimă până la infracţiuni sexuale.

Acordul mai trebuie aprobat de parlamentele celor două state.

„Toată închisoarea (din Tartu) va fi pusă la dispoziţia Suediei”, le-a declarat reporterilor ministrul justiţiei, Gunnar Strommer.

„Sistemul penitenciar suedez (...) se află sub o presiune imensă şi, în această situaţie, are nevoie de un plan de extindere pentru a face faţă”, a explicat el.

Statul suedez va plăti câte 8.500 de euro pe lună pentru fiecare deţinut, ceea ce va însemna o economie faţă de costurile lunare medii de 11.500 de euro în Suedia.

Un val de violenţe ale bandelor în ultimul deceniu a determinat înăsprirea legislaţiei şi a condamnărilor, ceea ce a condus la creşterea populaţiei carcerale.

În luna mai, rata de ocupare în închisori era de 141%, adică 7.300 de deţinuţi în 5.235 de celule, potrivit datelor Serviciului penitenciar şi de probaţiune.

Acelaşi serviciu estimează că, în următorii zece ani, 30.000 de persoane ar urma să execute pedepse cu închisoarea.

Belgia şi Norvegia au închiriat locuri în închisori în Olanda. La rândul ei, Danemarca are un acord cu Kosovo, puternic criticat de experţi danezi în domeniul drepturilor omului.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania unui fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Leo, adio pătrățele! Leonardo DiCaprio, fără tricou pe plajă, la 51 de ani. Cum arată acum starul din...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro