Taiwanul susține că a tras rachete de semnalizare pentru a alunga drone chineze suspecte în apropierea insulelor Kinmen

Data actualizării: Data publicării:
taiwan rachete
Taiwanul informează că a tras rachete de semnalizare pentru a alunga drone chineze suspecte în apropierea insulelor Kinmen. Foto: Profimedia Images

Ministerul apărării din Taiwan a informat, joi, că aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat miercuri noaptea deasupra zonei insulelor sale Kinmen şi că a tras rachete de semnalizare pentru a le alunga, relatează Reuters.

Taiwanul este în alertă deoarece China efectuează o serie de exerciţii militare ca răspuns la vizita recentă, pe insulă, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

Generalul-maior Chang Zone-sung din comandamentul de apărare Kinmen al armatei a declarat pentru Reuters că dronele chineze au zburat în pereche în zona Kinmen de două ori miercuri seara, în jurul orelor locale 21:00 şi 22:00, notează Agerpres. "Am tras imediat rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru a le alunga. După aceea, s-au întors. Au intrat în zona noastră restricţionată şi de aceea le-am dispersat", a spus el.

General taiwanez: "Avem o procedură standard de operare. Vom reacţiona dacă vor intra"

Insulele Kinmen, puternic întărite, se află chiar în apropierea coastei de sud-est a Chinei, lângă oraşul Xiamen."Avem o procedură standard de operare. Vom reacţiona dacă vor intra", a spus Chang, adăugând că nivelul de alertă pe Kinmen rămâne cel "normal".

Generalul taiwanez crede că misiunea dronelor a fost să adune informaţii despre desfăşurarea de securitate a Taipeiului în insulele sale periferice.

Săptămâna trecută, armata taiwaneză a lansat rachete de semnalizare pentru a avertiza o dronă care "a aruncat o privire" în arhipelagul său Matsu, situat în largul coastei provinciei chineze Fujian pentru, probabil, a-i testa apărarea, a spus ministerul apărării din Taiwan.

Joi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a condamnat manevrele militare "agresive" ale Chinei, spunând că nu există nicio justificare pentru a utiliza ca pretext vizita în Taiwan a liderului parlamentar american Nancy Pelosi.

"Este normal ca parlamentarii din ţările noastre să călătorească în străinătate", a scris Borrell pe Twitter din Phnom Penh, în marja unei întâlniri a miniştrilor de externe din statele membre ale ASEAN, transmite AFP.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak, e de nerecunoscut. A trecut prin momente cumplite, cu ce se...
Digi FM
Câți bani a plătit un bărbat pentru un zbor la clasa întâi. A rămas fără cuvinte: „Este o cameră de hotel în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, primul clip de familie cu soțul și fiul. S-au distrat și au rămas cu amintiri de neuitat
Film Now
Baz Luhrmann, despre mariajul de 29 de ani cu Catherine Martin: „Este absolut real!” Ei duc vieți separate și...
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al...
Newsweek
Înalta Curte, decizie importantă legată de anularea CASS la pensie. Un pensionar a recuperat deja banii
Digi FM
Ce a pățit o femeie după ce a trecut printr-un AVC: "Acum sunt tratată ca o imigrantă. Situația îmi frânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Gaura gravitaţională" de sub Antarctica oferă o privire rară asupra interiorului profund al Terrei.Cum este...
Digi Animal World
Momentul când un băiețel de doar trei ani e urmărit de un coiot uriaș, chiar în fața casei: „Nu am crezut...
Film Now
Fiul lui Audrey Hepburn susține că filmul cu Lily Collins nu i-ar fi plăcut celebrei sale mame: „Sper să...
UTV
Mario Fresh este acuzat că a înșelat-o pe Alexia Eram cu Iuliana Beregoi. „Te faci de rușine! Ai grijă că...