Țara europeană care va expulza străinii condamnaţi la un an sau mai mult de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu mainile incatusate
Foto: GettyImages

Persoanele de cetăţenie străină condamnate la pedepse cu închisoarea de un an sau mai mult pentru infracţiuni grave vor fi expulzate din Danemarca, a anunţat vineri guvernul de la Copenhaga în cadrul prezentării unui nou plan pentru înăsprirea politicii sale în materie de imigraţie, relatează AFP.

„Străinii infractori condamnaţi la cel puţin un an de închisoare pentru infracţiuni grave, precum violenţa agravată şi viol, urmează, în principiu, să fie expulzaţi”, potrivit unui comunicat al Ministerului Imigraţiei.

Până în prezent, expulzările nu erau automate, fiind în special decise în conformitate cu convenţiile internaţionale care protejează viaţa privată şi familială.

Alături de Regatul Unit, Danemarca a solicitat recent europenilor să reformeze Convenţia europeană a drepturilor omului (CEDO), instanţa care veghează la respectarea libertăţilor fundamentale, notează AFP, citată de News.ro.

„Este corect şi necesar ca ţările europene să se poată aşeza la masa negocierilor şi să spună că preferăm să ne protejăm ţările mai degrabă decât să protejăm infractorii”, a declarat şefa guvernului, Mette Frederiksen, într-o conferinţă de presă. „Nu cred că, atunci când au fost redactate normele internaţionale, s-a imaginat că cineva va fugi din Orientul Mijlociu pentru a veni în cea mai bună ţară din lume şi apoi va începe să violeze fete şi femei”, a subliniat ea. „La acea vreme, nu s-a luat deloc în considerare faptul că victima ar putea deveni autorul infracţiunilor. Şi vă pot asigura că, din păcate, mulţi dintre ei au devenit”, a insistat prim-ministrul Danemarcei, care provine dintr-un partid social-democrat.

Conform statisticilor ministerului, până în prezent, doar 70% dintre persoanele de cetăţenie străină condamnate la pedepse de un an sau mai mult de închisoare pentru infracţiuni grave au fost expulzate.

În plus, guvernul danez, care a insistat asupra faptului că „refugiaţii trebuie să se afle în Danemarca în mod temporar”, va întări măsurile de încurajare a întoarcerii voluntare în ţara de origine şi va înăspri condiţiile pentru străinii aflaţi în centrele de plecare.

Danemarca îşi va redeschide ambasada în Siria şi va organiza o formă de cooperare cu Afganistanul.

În centrele de plecare, unii străini care nu îşi respectă obligaţia de a se prezenta vor fi obligaţi să poarte o brăţară electronică.

Reforma ar urma să intre în vigoare la 1 mai.

Donald Trump, care a criticat laxitatea politicilor europene în materie de imigraţie, are o relaţie tensionată cu premierul danez din cauza dorinţei sale de a anexa Groenlanda.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...