Video Titlu delirant în presa rusă: „Moartea României”. Experți militari ruși sugerează bombardarea Bucureștiului: „E o reacție adecvată”

Data actualizării: Data publicării:
steagurile romaniei si rusiei. intre ele se afla o bomba nucleara
Foto: Profimedia

Experți militari citați de presa rusă vorbesc despre un scenariu în care România ar deveni ținta principală a Kremlinului, invocând rapoarte false privind posibila desfășurare a trupelor NATO în Transnistria. Potrivit publicației ruse news.ru, o astfel de acțiune ar duce la utilizarea armelor nucleare împotriva Bucureștiului. 

Într-un articol cu titlul „Moartea României: De ce NATO nu va staționa trupe în Transnistria”, publicația citată invocă o analiză a grupului american Atlantic Council, în care, potrivit jurnaliștilor ruși, este sugerată desfășurarea unui contingent NATO de menținere a păcii departe de linia de contact, la granița cu Belarus sau Transnistria.

Experții intervievați de news.ru susțin că această inițiativă a Occidentului este provocatoare.

„Rusia a declarat în repetate rânduri că astfel de trupe ar fi ținte legitime pentru noi. Pentru o astfel de mișcare în Transnistria, Occidentul ar trebui să schimbe conducerea regiunii fie prin forță, fie printr-o lovitură de stat. În cazul unui scenariu violent, există trupe ruse în Transnistria, așa că și această opțiune ridică semne de întrebare”, a declarat expertul militar Valentin Mzareulov, redactor-șef al site-ului „Istoria serviciilor secrete interne și a agențiilor de aplicare a legii”.

România, amenințată cu bombe nucleare

Potrivit acestuia, escaladarea conflictului, dacă un astfel de scenariu s-ar materializa, ar însemna ca România să devină țința principală a Kremlinului, și nu Republica Moldova.

„Dacă forțele NATO vor ataca grupul transnistrean al Forțelor Armate Ruse, va fi lansat un atac de represalii împotriva acestor forțe, a comandamentului lor sau direct împotriva Bucureștiului. Este clar că punctul central al operațiunii va fi România, nu Moldova. Bucureștiul nu este un loc împotriva căruia am ezita să folosim mijloace speciale, inclusiv focoase nucleare”, a adăugat expertul.

Delirul publicației ruse continuă cu declarația politologului Vladimir Andreev care îndeamnă la o „acțiune proactivă”.

„Trebuie să fim amabili și diplomați, deoarece europenii nu au înțeles nimic de mult timp, la fel cum au făcut-o în secolele XVIII, XIX și XX, și chiar mai devreme, când contingentele lor au încercat să anexeze Novgorod și Pskov. Trebuie să răspundem cât mai ferm posibil și, de preferință, preventiv. Nu ar trebui să așteptăm ca acești oameni să-și aducă trupele pe teritoriul nostru; trebuie să acționăm proactiv”, a subliniat expertul.

„Distrugerea Bucureștiului, o reacție adecvată”

Păstrând retorica unui posibil conflict în Transnistria, Andreev a mai declarat că într-un astfel de scenariu Ucraina se va implica imediat, „ceea ce e inacceptabil”.  

„De ani de zile auzim periodic povești despre escaladarea conflictului din Transnistria. Mulți lideri ucraineni au propus de mult timp să înceapă un război cu Rusia în Transnistria și să trimită trupe ucrainene acolo. Dacă tensiunile se vor intensifica acolo, regimul de la Kiev ar fi încântat și ar putea obține o pauză pentru forțele armate ucrainene, ceea ce este inacceptabil”, a explicat el.

Iar potrivit lui Mzareulov, represaliile le va suporta România. 

„Singura reacție posibilă este lansarea de rachete împotriva țintelor pe care le considerăm adecvate. În opinia mea, distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”, a concluzionat expertul.

Articolul delirant din presa rusă vine în contextul în care și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat amenințări la adresa Europei

„Nu vom ataca nicio parte a Europei. Nu avem absolut niciun motiv să facem acest lucru. Şi dacă Europa decide să-şi pună în aplicare ameninţările de a se pregăti pentru război împotriva noastră şi începe să atace Rusia, preşedintele a declarat că nu va fi o operaţiune militară specială din partea noastră, ci o reacţie militară pe scară largă, cu toate mijloacele militare disponibile, în conformitate cu documentele doctrinare în această privinţă”, a declarat el, potrivit TASS.

La finalul anului 2025, și preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu se află în război cu Occidentul, ci că Occidentul este cel care luptă împotriva Rusiei prin intermediul naţionaliştilor ucraineni. El a menţionat anterior că Rusia nu a dorit niciodată să lupte împotriva Europei.

Cu toate acestea, el a avertizat că, dacă Europa decide să declanşeze un război împotriva Rusiei, nu ar trebui să existe nicio îndoială că Rusia este gata să riposteze imediat.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
La ce oră intră, vineri, pensiile pe card? Cei 2.500.000 pensionari nu primesc banii în același timp
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”