Traficantul rus de arme Viktor Bout, „Negustorul Morții”, eliberat de SUA, la schimb cu baschetbalista Brittney Griner

Data actualizării: Data publicării:
viktor bout si brittney griner colaj
Viktor Bout, „Negustorul morții” (stânga), ar putea părăsi închisorile americane în schimbul eliberării baschetbalistei Brittney Griner (dreapta) și a încă unui cetățean american pe care rușii îl acuză de spionaj. Sursă colaj foto: Profimedia

Baschetbalista americană Brittney Griner a fost eliberată de Rusia într-un schimb de prizonieri cu Statele Unite, care l-au eliberat la schimb pe celebrul traficant de arme Viktor Bout, supranumit „Negustorul Morții”, scrie CNN, citând surse bine informate. Informația a fost confirmată la scurt timp oficial de președintele Joe Biden.

Sportiva, care a fost condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia, pentru trafic de droguri, se află acum în custodia autorităților americane, precizează CNN.

Informația a fost confirmată oficial de președintele american Joe Biden, într-un mesaj pe Twitter: „Acum câteva minute am vorbit cu Brittney Griner. Este în siguranță. Este într-un avion. Este în drum spre casă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Și presa din Rusia a confirmat la rândul ei, citând Ministerul rus de Externe, eliberarea lui Viktor Bout.

Schimbul nu l-a inclus și pe celălalt deținut cetățean american aflat în detenție în Rusia, Paul Whelan, pe care Moscova îl acuză de spionaj, mai adaugă sursa citată.

De origine rusă, fost pilot în armata sovietică, Viktor Bout (55 de ani) era considerat de SUA unul dintre cei mai importanți traficanți de arme din lume. El ispășește o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare din Illinois pentru că a conspirat pentru a ucide cetățeni americani și a vândut arme Forțelor Armate Revoluționare din Columbia.

„Viktor Bout a fost inamicul numărul unu în traficul internațional de arme de mulți ani, înarmând unele dintre cele mai violente conflicte de pe glob”, a declarat Preet Bharara, avocat din New York, când Bout a fost condamnat în 2012.

Baschetbalista americană Brittney Griner a fost condamnată de un tribunal rus la 9 ani de închisoare și o amendă de 1 milion de ruble (aproximativ 16.400 de dolari), pentru trafic de droguri. Instanța a spus că a luat în considerare recunoașterea parțială a vinovăției, remușcările sportivei, starea sănătății ei și acțiunile caritabile pe care le-a făcut.

Griner a fost găsită vinovată de trafic de droguri, o infracțiune pe care judecătoarea a spus că a comis-o în mod deliberat. Griner a fost arestată cu mai puțin de un gram de ulei de canabis în bagaje, pe aeroportul internațional Șeremetievo din Moscova, pe 17 februarie 2022. Ea a spus că a fost vorba despre „o greșeală neintenționată” pentru că și-a făcut bagajele în grabă.

Avocații ei au spus că, dacă Griner a folosit marijuana medicinală, acest lucru s-a întâmplat doar în statul american Arizona, unde locuiește și unde consumul este legal, și că acest lucru s-a întâmplat foarte rar, în perioade scurte dintre competiții și în vacanță, și doar cu rețetă medicală.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”