Trump vrea paradă militară cu tancuri în Washington, de ziua sa. Oficial, Casa Albă neagă informațiile publicate în presa din SUA

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0341800650
Donald Trump a fost impresionat de parada militară de Ziua Franței, la care a fost invitat în 2017 de Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Casa Albă a respins luni informaţiile conform cărora ar fi planificat o paradă militară la Washington pe 14 iunie, împlinirea a 250 de ani de la înfiinţarea armatei americane şi, de asemenea, cea de-a 79-a aniversare a lui Donald Trump, informează AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele american, care a fost uimit de parada de 14 iulie de la Paris la care l-a invitat omologul său francez Emmanuel Macron în 2017, a prevăzut în această vară o paradă similară în capitala SUA, o tradiţie deloc americană, potrivit jurnalului local Washington City Paper.

Contactată de AFP, Casa Albă a asigurat că nu a fost „planificată” nicio paradă.

Potrivit Washington City Paper, parada este prevăzută să se întindă pe şase kilometri, de la Pentagon până la Casa Albă.

După experienţa sa la Paris, Donald Trump a emis ideea să se organizeze o mare paradă militară la Washington în timpul primului său mandat.

Dar această idee nu s-a concretizat niciodată, Pentagonul subliniind costul enorm al unui astfel de eveniment, fără a lua în discuţie preocupările legate de pagubele pe care le-ar produce tancurile şi alte vehicule militare grele pe străzile oraşului.

Întrebat de presă luni, primarul Washingtonului Muriel Bowser nu şi-a ascuns scepticismul. „Nu ar fi bine ca tancuri să circule pe străzile noastre”, a declarat ea.

Potrivit primarului, Departamentul pentru Securitate Internă sau Casa Albă au contactat autorităţile oraşului însărcinate cu marile evenimentele.

„Aş spune că suntem chiar la început”, a explicat ea. „Nu ştiu dacă este o paradă militară, dar ar putea fi”, a adăugat Muriel Bowser.

Ultima paradă militară mare din Statele Unite a avut loc în 1991 la Washington pentru a sărbători sfârşitul Războiului din Golf.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme