Turismul european ar putea să se redeschidă, în această vară, pentru americanii vaccinați

Data actualizării: Data publicării:
Turist în cameră de hotel
Foto: Getty Images

Turiștii americani ar putea să călătorească din nou în vacanță în Europa începând din această vară dacă se vaccinează împotriva Covid-19. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene a sugerat că americanii care și-au finalizat schema de vaccinare vor putea vizita Uniunea Europeană, relatează The Guardian.

Pentru ca acest lucru să devină posibil, Uniunea Europeană ar trebui să relaxeze restricțiile severe actuale – călătoriile non-esențiale sunt permise doar din Australia, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud și Thailanda.

Pentru a putea ajunge pe această listă verde, țările trebuie să aibă o rată de incidență nu mai mare de 25 de cazuri de Covid la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile și nu mai mult de 4% teste pozitive în ultima săptămână. Lista țărilor este actualizată în fiecare săptămână.

Șefa Comisiei a sugerat, însă, că aceste reguli ar putea fi schimbate la timp pentru a coincide cu sezonul turistic de vară și pentru a lua în calcul acoperirea vaccinală.

Americanii, din câte văd, folosesc vaccinuri aprobate de EMA. Un lucru e clar, toate cele 27 de state membre vor accepta necondiționat turiștii care s-au vaccinat cu seruri aprobate de EMA”, a spus Ursula von der Leyen.

Ea a adăugat, însă, că o eventuală decizie va ține cont de situația epidemiologică, dar și că aceasta se îmbunătățește în Statele Unite.

Săptămâna trecută, diplomații europeni au redeschis discuția privind criteriile folosite pentru a redeschide Europa pentru turiști - ratele de vaccinare din mai multe părți ale lumii „susțin actualizarea abordării noastre în ce privește călătoriile non-esențiale în UE”.

Deși țările nordice sunt rezervate în ce privește redeschiderea pentru turiști, guvernele Spaniei și Greciei, printre altele, susțin cu fermitate redeschiderea pentru a își putea revitaliza sectoarele turistice.

Uniunea Europeană își pregătește sistemul bazat pe „pașaportul de vaccinare”, prin care persoanele care călătoresc vor putea dovedi că sunt vaccinate anti-Covid, că au fost testate negativ sau că au trecut deja prin infecție.

Săptămâna trecută, Ursula von der Leyen a precizat că va ține de statele membre dacă vor face propriile aranjamente privind deschiderea pentru turiștii care prezintă astfel de pașapoarte. Grecia a anunțat deja că își deschide granițele pentru turiști americani care dovedesc că au fost vaccinați. Anterior și Italia anunțase că toți turiștii vaccinați sunt bineveniți în peninsulă.

Citiți și: În ce țări putem călători cu certificatul de vaccinare anti-COVID

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani