Achizițiile de arme ale Kievului sunt îngreunate de tensiunile din interiorul Ministerului Apărării

Data publicării:
Rustem Umerov
Ministrul apărării din Ucraina, Rustem Umerov. Foto: Profimedia

Disputele din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării afectează achiziţiile şi livrările vitale de armament, relatează media de la Kiev, demiterea marţi a unui viceministru al apărării ilustrând aceste tensiuni, informează Agerpres care preia AFP.

Ministrul apărării Rustem Umerov a criticat pe 24 ianuarie „rezultatele nesatisfăcătoare” privind transporturile de armament către armată, care se retrage de luni de zile în faţa unor forţe ruse mult mai numeroase şi mai bine echipate.

În vizorul criticilor ministrului Umerov s-a aflat Agenţia de achiziţii pentru apărare, creată în mai 2022 pentru a optimiza cheltuielile militare şi a limita numărul de intermediari, precum şi riscurile deturnării de fonduri.

Şefa acestei agenţii, Marina Bezrukova, a respins însă acuzaţiile şi a denunţat la rândul său „presiunea” din partea ministerului. Mai multe personalităţi de la Kiev, între care militanţi pentru combaterea corupţiei, s-au exprimat în sprijinul ei.

Ca urmare a acestui conflict, „sistemul de achiziţii de armament este practic paralizat”, iar aliaţii occidentali, al căror sprijin este crucial pentru Kiev, „sunt uimiţi”, scrie influenta publicaţie electronică Ukrainska Pravda.

Tensiunile intervin „în cel mai prost moment posibil, în plin sezon de încheiere a contractelor de armament”, iar aceste „certuri riscă să lase ţara fără apărare”, menţionează publicaţia citată.

Umerov a cerut destituirea unuia dintre adjuncţii săi, Dmitro Klimenko, o demisie validată de guvernul ucrainean, a anunţat marţi un purtător de cuvânt, Taras Melniciuk.

El a declarat că Bezrukova nu va fi reconfirmată în funcţie şi a anunţat înlocuirea sa, cu riscul, potrivit presei şi activiştilor, de a se crea o problemă legală pentru achiziţionarea de arme.

„În ultimele şase luni, în locul livrărilor la timp de muniţii către armata noastră, am văzut jocuri politice şi scurgeri de informaţii despre contracte”, a declarat Rustem Umerov, denunţând, de asemenea, probleme de confidenţialitate.

„În pofida amplorii mediatizate de achiziţii, apărătorii noştri din prima linie nu au simţit niciun impact tangibil”, a continuat el.

De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, mai multe scandaluri de corupţie sau legate de lipsa de eficienţă au izbucnit în Ucraina, în special în cadrul Ministerului Apărării şi armatei, ceea ce a condus la destituiri şi arestări de înalţi responsabili.

Ucraina cere regulat aliaţilor ei occidentali să-i livreze şi să o ajute să cumpere mai mult armament, de care are nevoie în mari cantităţi pentru acest război extrem de costisitor în vieţi umane şi echipamente.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, guvernul ucrainean s-a temut de o reducere drastică a ajutorului american, de unde şi dorinţa de a optimiza cât mai mult resursele disponibile, notează AFP. 

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mica localitate din România care devine unul dintre cele mai importante puncte militare din Europa...
Digi FM
Culisele puterii. Florin Negruțiu: „Sistemul s-a reunit și caută un patron. Sorin Grindeanu fuge de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lidia Buble, reacție acidă după ce a fost urmărită de trei persoane prin București: „Mi s-a stricat toată...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fostul soț al Sofiei Vergara, mărturisiri despre lupta cu boala misterioasă: „Am avut dureri atât de mari...
Adevarul
AUR susține că poate depăși 40% la viitoarele alegeri. Dan Dungaciu: „Suntem absolut convinși”
Newsweek
Casa de Pensii anunță creșterea vârstei de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul nașterii?
Digi FM
Au râs de diferența lor de înălțime, dar povestea celor doi a cucerit milioane de oameni. Mirele are doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Turiștii plătesc să fie „atacați” de sute de rațe. Experiența din Vietnam face furori pe internet
Film Now
Top șapte staruri de la Hollywood care au dispărut din lumina reflectoarelor, dar care rămân de neuitat. Cu...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...