Friedrich Merz pare să încerce să facă ceva ce niciun cancelar german nu a încercat serios de la sfârșitul Războiului Rece. Să transforme Germania dintr-o țară obsedată de reguli în principalul producător de securitate al Europei.
Germania își propune să recruteze anual 40.000 de adolescenți pentru a deveni cea mai puternică armată din Europa, scrie TVP World.
El face acest lucru cu ajutorul puterii dure: un fond de război de 500 de miliarde de euro creat în baza constituției, o fabrică de muniție Rheinmetall ridicată în noroiul lituanian de la Baisogala și un scut de 4 miliarde de euro format din interceptori israelieni Arrow 3 capabili să distrugă arme nucleare în spațiu.
El face acest lucru prin staționarea permanentă a 4.800 de soldați și a familiilor lor în Suwałki Gap, o zonă strategic vulnerabilă situată la granița dintre Polonia și Lituania, și prin finanțarea mecanismului PURL, un acord care îl menține pe Donald Trump angajat prin plata cu bani germani a echipamentului american.
De la puterea civilă la puterea militară
Timp de decenii, Germania s-a descris ca fiind o „Zivilmacht”, o putere civilă. Conceptul a apărut din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și a devenit un principiu călăuzitor al Republicii Federale. Germania își exercita influența prin reguli, legi, comerț și instituții, nu prin conducere militară. Se integra în Europa, în loc să o domine.
Ceea ce Merz a construit de la preluarea puterii în martie anul acesta seamănă mai degrabă cu o „Zentralmacht”, o putere centrală care este inima sistemului, deoarece produce capacități pe care se bazează ceilalți.
Ceea ce se conturează acum seamănă mai puțin cu „Zeitenwende”, „punctul de cotitură” anunțat de fostul cancelar Olaf Scholz după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, și mai mult cu un efort susținut de a repoziționa Germania ca statul arsenal al Europei.
O mare întrebare este cum se va potrivi acest nou rol cu viziunea Franței asupra leadershipului, în contextul în care Statele Unite semnalează treptat o reducere a apetitului pentru garantarea securității Europei.
Citește și
Rușii expulzați din Statele Unite sunt înrolați de Rusia pe aeroportul din Moscova, imediat după aterizare
Ruptura fiscală
Punctul de plecare al ceea ce putem numi Doctrina Merz a venit pe 28 martie anul acesta, în ultimele săptămâni ale parlamentului care își încheia mandatul. Folosind ceea ce era, de fapt, o sesiune fără putere, Merz a promovat un amendament constituțional care relaxează frâna datoriei Germaniei, care limitează legal împrumuturile federale. Introdusă după criza din zona euro din 2008, frâna datoriei era un simbol al disciplinei fiscale germane.
Amendamentul scutește toate cheltuielile de securitate de plafonul sufocant al frânei datoriei. Aceasta a fost o lovitură chirurgicală împotriva nevrozei fiscale a Germaniei. Obținând o majoritate de 512-206, el a creat efectiv un buget paralel permanent cu credit nelimitat pentru generali.
Implicația este că Berlinul nu mai are nevoie să caute „fonduri speciale” sau lacune juridice. Acum poate planifica, împrumuta și cheltui pe termen lung în condiții de război, garantând fluxul de numerar pentru toate, de la apărarea cibernetică la fondul de infrastructură de 500 de miliarde de euro, fără a declanșa o criză constituțională.
Statul arsenal
Odată eliminate aceste restricții financiare, Merz și ministrul său al apărării, Boris Pistorius, au putut trece la întrebarea esențială: ce ar construi Germania de fapt?
Accentul s-a mutat de la cumpărarea de lucruri la fabricarea de lucruri. Guvernul s-a angajat într-o politică industrială deliberată, care implică o serie de programe de achiziții de mare anvergură, menite să extindă liniile de producție interne.
Germania pregătește comenzi militare masive, spun surse din interiorul guvernului.
Mai precis, liniile de producție de muniție au fost extinse, producția de rachete a devenit prioritară și au fost oferite contracte pe termen lung pentru a da industriei încrederea că cererea va persista dincolo de un singur mandat parlamentar. Acest lucru a marcat o ruptură definitivă față de trecut, când Germania prefera adesea să cumpere „de pe raft” din străinătate în cantități limitate.
Timp de decenii, Germania a tratat industria de apărare ca pe ceva ce trebuia gestionat în liniște și ținut la distanță. Acum este considerată o prioritate, mai degrabă decât o necesitate neplăcută.
Citește și
Haos pe portavionul USS Harry S. Truman. Un crucișător american a confundat propriile avioanele F/A-18 Super Hornet cu rachete inamice
Centru de apărare aeriană
Apărarea aeriană este domeniul în care implicațiile acestei schimbări sunt cele mai clare. Achiziționarea de către Germania a sistemului israelian Arrow 3 reprezintă un pas semnificativ. Arrow 3 este proiectat pentru a intercepta rachetele balistice cu rază lungă de acțiune în afara atmosferei, înainte ca acestea să reintre și să lovească. Europa nu dispunea anterior de o astfel de capacitate. Când Berlinul a declarat capacitatea operațională inițială pe 3 decembrie, a schimbat discret apărarea continentului.
Importanța rezidă în integrarea sistemului. Arrow transmite date către un sistem central de comandă. În combinație cu sistemele Patriot pentru amenințări de rază medie și IRIS-T de fabricație germană pentru apărare pe distanțe scurte, începe să prindă contur un scut stratificat.
Această rațiune stă la baza Inițiativei europene pentru scutul aerian (ESSI), pe care Germania o susține ca un plan multinațional amplu de armonizare a apărării aeriene pe întreg continentul.
Obiectivul ESSI este de a standardiza sistemele de rachete, de a integra lanțurile de aprovizionare și de a alinia aranjamentele de comandă între cele două duzini de membri ai săi.
Cu toate acestea, oficialii francezi au criticat deschis acest plan, temându-se că va marginaliza sistemul franco-italian SAMP/T și va favoriza contractorii americani și israelieni.
Contraargumentul Berlinului este că Rusia produce rachete într-un ritm rapid. Interceptoarele trebuie produse mai repede.
Târgul lui Trump
Merz aplică aceeași abordare pragmatică în cazul lui Donald Trump. În loc să formuleze argumente în termeni europeni abstracți, el a angajat Statele Unite în dialog cu Germania, de la națiune la națiune; o abordare care pare să funcționeze cu președintele american.
Când livrările de sisteme de apărare aeriană din SUA au încetinit în timpul verii, Merz nu a emis declarații sau apeluri. El a negociat un acord. Rezultatul a fost mecanismul PURL, Lista priorităților Ucrainei.
Banii germani asigură sloturile de producție americane și mențin în funcțiune liniile de interceptare Patriot. Ucraina primește echipamentul de care are nevoie. Trump poate indica împărțirea sarcinilor între țările europene. Merz obține continuitatea aprovizionării și o linie directă de influență la Washington.
Ancoră estică
Pentru Merz, leadershipul german necesită și prezență fizică. Planurile de a desfășura o brigadă germană în Lituania au fost convenite anterior în cadrul NATO, dar Merz a îmbrățișat această mișcare și i-a acordat o pondere politică clară. El a tratat-o ca pe o declarație a rolului emergent al Germaniei ca putere centrală de securitate a Europei, nu ca pe o obligație de rutină a alianței.
Desfășurarea este un eveniment important, deoarece marchează prima staționare permanentă a trupelor de luptă germane în afara Germaniei de la sfârșitul Războiului Rece. Nu este vorba de o prezență rotativă sau de o măsură simbolică. Este vorba de o brigadă permanentă, puternic echipată cu blindate, artilerie și unități de sprijin, susținută de infrastructură pe termen lung.
Locația este aleasă în mod deliberat. Vilnius este considerată de planificatorii militari ca una dintre capitalele cele mai expuse de pe flancul estic al NATO, adesea văzută ca o vulnerabilitate mai imediată decât însăși breșa Suwałki.
Tensiuni cu Parisul
Repoziționarea Germaniei de către Merz afectează inevitabil relațiile cu Franța. Parisul își definește rolul în jurul autonomiei strategice, forțelor expediționare și descurajării nucleare, oferind Europei o viziune de proiecție independentă a puterii.
Germania, în schimb, se concentrează pe amploare și fiabilitate. Ea își consolidează capacitatea logistică și industrială și se leagă mai strâns de NATO, Statele Unite și Israel.
Apărarea aeriană a devenit principalul punct de tensiune cu Franța. La Paris, inițiativa germană European Sky Shield este văzută ca o modalitate de a modela apărarea Europei în jurul echipamentelor americane și israeliene, lăsând sistemele franceze pe margine.
La Berlin, abordarea franceză este considerată prea teoretică și prea lentă, oferind idei mai degrabă decât protecție care poate fi pusă în aplicare imediat. Germania este, de asemenea, prudentă în ceea ce privește propunerile franceze privind un scut nuclear european, îndoindu-se că Franța ar sacrifica vreodată Parisul pentru a proteja orașele din est.
Europa ar putea avea nevoie în cele din urmă de ambele abordări: scutul german care oferă protecție zilnică și sabia franceză care oferă descurajare strategică.
Limite în perspectivă
Nimic din toate acestea nu se desfășoară fără riscuri. Extinderea liniilor de producție necesită timp. Forța de muncă calificată este rară. Germania rămâne dependentă de tehnologia americană, chiar și în contextul localizării producției. Din punct de vedere politic, statele mai mici sunt îngrijorate de deciziile luate în cadrul acordurilor bilaterale dintre Berlin și Washington.
Merz pare să parieze că o armată mare aduce autoritate politică. Istoria sugerează că acest calcul este corect. Germania a petrecut decenii învățând cum să nu fie o putere militară. Reînvățarea puterii va testa cât de mult s-a schimbat cu adevărat cultura sa politică.
Editor : Sebastian Eduard
