Brexit: Boris Johnson și Jean Claude Juncker discută pe fondul impasului în care se află negocierile dintre Marea Britanie și UE

Data publicării:
boris johnson se uita in sus cu ochii umezi
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul britanic Boris Johnson se întâlneşte luni cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker pentru prima dată de când a preluat şefia guvernului de la Londra. Întâlnirea are loc într-un context în care eforturile de a împiedica o retragere fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 octombrie, nu au dus până acum la progrese semnificative, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.

La discuţii va participa şi negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, iar Boris Johnson are prevăzută ulterior o întrevedere cu premierul luxemburghez Xavier Bettel şi o conferinţă de presă comună cu acesta.

Devenit prim-ministru în iulie, Johnson s-a angajat să nu accepte o nouă amânare a Brexitului, refuzând totodată să accepte termenii acordului negociat cu Bruxelles în vederea unei tranziţii "line".

La discuţiile de luni, care au loc la Luxemburg, oraşul lui Juncker, Johnson va arăta clar că "va respinge o nouă extindere, dacă i se va propune", a afirmat o sursă guvernamentală de la Londra care a cerut să i se păstreze anonimatul.

Dacă Johnson a manifestat un optimism prudent în ce priveşte ajungerea la un acord, în schimb la Bruxelles nemulţumirea este în creştere, în lipsa unor propuneri concrete ale Londrei. "Nu sunt semne de progres", a declarat duminică pentru dpa un diplomat al UE care a solicitat de asemenea anonimatul.

Londra respinge în special introducerea aşa-zisei clauze de backstop, menită să prevină reinstituirea de controale la frontieră între Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE, şi Irlanda de nord, parte a Regatului Unit, având în vedere că frontiera deschisă este un element fundamental al acordului de pace din insula divizată.

Negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, a purtat în ultimele săptămâni discuţii tehnice cu Comisia Europeană pentru a găsi "soluţii funcţionale" care să permită renunţarea la clauza de backstop, soluţii ce privesc "vămile şi gestionarea produselor industriale şi agricole pe o bază comună în insula Irlanda", a explicat un responsabil guvernamental de la Londra.

Totuşi, Jean-Claude Juncker a declarat că nu este optimist în ce priveşte posibilitatea de a găsi aranjamente alternative la backstop, într-un interviu difuzat duminică de postul german Deutschlandfunk.

În lipsa unui acord privind tranziţia după Brexit, aplicarea regulilor UE în Marea Britanie ar înceta brusc, ceea ce ar putea determina disfuncţionalităţi şi costuri economice serioase de ambele părţi.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri