Conflictul dintre președintele și premierul Bulgariei se întețește. Rumen Radev spune că guvernul are „caracter mafiot”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Rumen Radev vorbește cu susținătorii săi la o demonstrație de susținere, în plină pandemie, în fața Președinției, după ce procurorii au făcut percheziții în birourile a doi dintre consilierii săi
Președintele Rumen Radev, în mijlocul unei mulțimi de susținători. Foto: Profimedia

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut sâmbătă demisia guvernului, despre care a spus că are un „caracter mafiot”. Reacția vine după percheziţiile - fără precedent - de la sediul Preşedinţiei, ordonate joi de Parchet, relatează Agerpres.

„Caracterul mafiot al guvernului a împins bulgari de toate vârstele şi de diverse tendinţe politice să ceară respectarea legii”, a declarat preşedintele Rumen Radev, apropiat de socialişti, într-un apel către naţiune transmis la televiziune.

Percheziţiile de la Președinție, care au avut loc joi și s-au încheiat cu reținerea a doi consilieri, au declanşat manifestaţii la Sofia, unde mii de participanţi au reproşat justiţiei că atacă anturajul şefului statului în loc să se ocupe de oligarhie. Manifestațiile vin în condițiile în care Bulgaria se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor noi de coronavirus. Președintele a fost surprins în mijlocul susținătorilor fără a purta mască și fără a avea grijă la distanțarea fizică, deși Bulgaria a reintrodus unele restricții din cauza creșterii alarmante de cazuri de coronavirus.

Sâmbătă, pe unele din marile bulevarde din capitala Sofia circulaţia era în continuare blocată din cauza unor baraje rutiere, a relatat AFP.

„Singura soluţie este demisia guvernului şi a procurorului general”, care exercită un „şantaj” şi „încalcă prezumţia de nevinovăţie”, a spus şeful statului, extrem de critic la adresa premierului, pe care îl consideră a fi prea apropiat de oligarhi. Pe de altă parte, la alegerea sa ca președinte, s-a spus despre Rumen Radev că ar avea simpatii pro-ruse. 

Acum, în disputa sa cu premierul, președintele invocă valorile europene: „S-a format un consens naţional anti-mafia. Europa nu are dreptul să îşi întoarcă privirea de la Bulgaria. Uniunea Europeană are nevoie de o Bulgarie democrată”, a spus Rumen Radev.

Doi consilieri ai preşedintelui au fost plasați sub arest la domiciliu, iar birourile preşedinţiei au fost percheziţionate joi. Unul dintre consilieri este inculpat pentru trafic de influenţă pentru că ar fi servit ca intermediar între un om de afaceri controversat şi preşedinte, i-ar celălalt, pentru că şi-ar fi însuşit documente ale serviciilor de informaţii.

Percheziţiile sunt interpretate de opoziţie drept o declaraţie de război împotriva preşedintelui. Manifestaţii spontane împotriva lui Borisov au avut loc vineri seară la Sofia. Conform guvernului şi mass-media, au avut loc 18 reţineri, iar patru membri ai forţelor de ordine şi doi protestatari au fost răniţi.

Pe litoralul Mării Negre, sute de persoane au invadat sâmbătă o plajă interzisă pentru public şi rezervată unui responsabil politic care îl susţine pe Borisov, pentru a denunţa presupuse acte de corupţie şi acoperirea litoralului în „betoane”.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț