Germania va oferi companiilor împrumuturi fără limită, ca sprijin împotriva coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
teancuri bancnote euro
Teancuri de bancnote euro. Foto: GettyImages

Ministrul finanțelor din Germania a anunțat o măsură extrem de importantă în lupta economică pentru combaterea coronavirusului: firmele vor putea contracta împrumuturi fără o limită superioară.

Olaf Scholz a declarat vineri că împrumuturile nu vor avea limită și vor fi acordate pe întreg teritoriul Germaniei prin banca de stat KfW.

Ministrul a precizat că situația este „foarte serioasă” și că economia și în principal firmele mici trebuie să fie protejate: „Vom pune toate armele pe masă”.

Potrivit Reuters, banca de stat KfW are acces la fonduri de sprijin în valoare de 3 trilioane de euro.

În ceea ce privește combaterea medicală a virusului, Renania de Nord-Westfalia şi Bavaria au decis închiderea şcolilor, pentru a evita răspândirea. De asemenea, operatorul naţional de transport feroviar a anunţat nu va mai avea trenuri directe către Italia.

UE va permite statelor membre să cheltuiască mai mult pentru a combate coronavirusul

La nivelul continetului, Comisia Europeană va anunţa vineri un set de măsuri care vor permite guvernelor statelor membre să susţină sectoarele economice afectate de criza coronavirusului, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali europeni, transmite Agerpres.

Prin aceste măsuri se va da undă verde cheltuielilor, care vor duce la creşterea deficitului, măsură anunţată deja de Italia, cea mai afectată ţară din UE de criza coronavirusului.

În plus, aceste măsuri vor oferi statelor care sunt de obicei reticente la ideea unor cheltuieli suplimentare, cum este Germania, un argument în plus pentru a debloca resurse financiare în cadrul a ceea ce ar urma să fie un stimulent fiscal coordonat la nivelul UE.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vice-preşedintele pentru afaceri economice, Valdis Dombrovskis, urmează să prezinte aceste măsuri într-o conferinţă de presă ce va începe la ora 1:00 p.m. (12:00 GMT). De asemenea, Von der Leyen ar urma să propună un plan destinat oferirii de credite cu dobânzi reduse firmelor care sunt în pericol de colaps din cauza crizei coronavirusului.

Potrivit regulilor fiscale europene, statele membre sunt obligate să menţină deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut şi datoria publică sub 60% din PIB. Regulile permit statelor membre să cheltuiască mai mult în situaţii de urgenţă. Reuters susţine că Executivul comunitar va reafirma acest principiu, subliniind în mod clar că pandemia de coronavirus justifică cheltuieli excepţionale.

De asemenea, prevederile UE limitează ajutoarele de stat pe care guvernele statelor membre le pot oferi companiilor aflate în dificultate, dar permit sprijinul de urgenţă în anumite circumstanţe. Şi în acest caz Executivul comunitar este aşteptat să confirme că regulile privind subvenţiile de stat vor fi relaxate temporar pentru a contracara încetinirea provocată de coronavirus.

În timpul crizei financiare globale din 2008/2009, o relaxare similară a prevederilor privind deficitul şi subvenţiile de stat au permis guvernelor europene să cheltuie miliarde de euro pentru salvarea băncilor şi relansarea economiei.

Însă pentru ca aceste măsuri să fie eficiente, este crucial ca statele cu o putere financiară mare, precum Germania, să fie dispuse să cheltuie mai mult într-o manieră coordonată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...